sâmbătă, 15 martie 2014

Şedinţa preoţilor Protopopiatului Sascut

Preoţii Protopopiatului Sascut s-au reunit joi, 13 martie 2014, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Pănceşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Referatul cu tema „Diferenţe interconfesionale cu privire la Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Inovaţii şi încălcări ale normelor liturgice şi canonice privind cele două Sfinte Taine“ a fost susţinut de pr. Simion Albu de la parohia Marvila. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, expunerea a abordat probleme legate de înţelegerea corectă a sensului, rostului şi finalităţii celor două taine, accentuând diferenţele interconfesionale care nu sunt altceva decât rodul interpretării incorecte a textelor Sfintei Scripturi, pe fondul diminuării profundului sentiment religios care a caracterizat creştinismul în veacurile din urmă. (C.C.)

Niciun comentariu: