luni, 11 februarie 2013

Slujbă arhierească în parohia Războieni

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia Războieni - Ion Neculce, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi. Sfântul lăcaş, închinat Sfinţilor Ioachim şi Ana, este ctitoria lui Constantin Teodorescu, fost vicepreşedinte şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României între anii 1935-1938. Constantin Teodorescu, alături de soţia lui Ana, a mai ridicat la Războieni casa parohială, şcoala şi grădiniţa. „Ctitorii bisericii din Războieni aveau un domeniu moştenire de la părinţii lor în zona Târgu Frumos. Ei s-au gândit să ridice acest sfânt lăcaş, după ce Dumnezeu le-a dăruit mai mulţi talanţi“, a spus pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. După cuvântul de învăţătură, PS Calinic Botoşăneanul a oficiat Parastasul pentru ctitorii Bisericii „Sfinţii Ioachim şi Ana“ şi pentru cei plecaţi la Domnul. „A fost o bucurie pentru credincioşi şi pentru părintele paroh Petru Vlădeanu slujba arhierească de astăzi (n.r. ieri). De asemenea, a fost apreciată activitatea pastorală a părintelui paroh, dar şi cooperarea cu autorităţile locale. La slujbă a participat şi primarul Vasile Rusu, care s-a implicat în activităţile gospodăreşti ale parohiilor din comuna Ion Neculce“, a adăugat pr. protopop Pavel Postolachi. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: