Centrul de recuperare neuromotorie „Sf. Vasile cel Mare“ de la Şcoala generală nr. 8 „Domniţa Maria“ din Bacău a fost sfinţit ieri, 30 iulie 2009, de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. La acest eveniment au participat conducerea Şcolii generale nr. 8, profesori, voluntarii care vor oferi servicii gratuite copiilor din acest centru, dar şi beneficiarii proiectului.
Inaugurarea centrului „Sf. Vasile cel Mare“ s-a făcut de către PS Ioachim Băcăuanul şi de către directorul Şcolii nr. 8, Elisabeta Cecilia Deaconu, care i-a felicitat, în cuvântul de bun venit adresat participanţilor, pe toţi cei care s-au ocupat de proiectul ce va oferi servicii gratuite de kinetoterapie şi logopedie pentru 21 de copii. A urmat slujba de sfinţire, oficiată de Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurat de un sobor de şapte preoţi. La final, pr. Eugen Ciprian Ciute, consilier la Departamentul „Misiune şi Filantropie“ al Episcopiei Romanului, a mulţumit tuturor celor care au contribuit la realizarea Centrului „Sf. Vasile cel Mare“, menţionând în acelaşi timp faptul că banii cu care s-a realizat acest proiect au provenit de la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. „Este un centru de recuperare realizat prin grija Bisericii faţă de cel aflat în suferinţă. Noi încercăm să oferim, prin serviciile de kinetoterapie şi logopedie din acest centru, ajutor în primul rând copiilor care au dizabilităţi, dar şi familiilor acestora“, a spus pr. Eugen Ciprian Ciute.
Deschis graţie contribuţiei Centrului social-filantropic al Episcopiei Romanului
A urmat cuvântul PS Ioachim Băcăuanul, care a subliniat importanţa înfiinţării unui centru de recuperare neuromotorie care aparţine de Episcopia Romanului. „În ultima vreme, Biserica, ca instituţie divino-umană, a fost chemată în anumite sectoare ale societăţii de astăzi să participe cu factorul nostru de responsabilitate. În Eparhia Romanului, Şcoala a fost cea care ne-a deschis larg porţile. Şcoala aceasta este unică în felul ei, pentru faptul că ne-a pus la dispoziţie organizarea acestor două centre. Deschidem un centru de recuperare neuromotorie. Trebuie să fim conştienţi că şi omul care are anumite neputinţe este Chipul lui Dumnezeu, Iubire, cu care trebuie să intri în comuniune. Acest centru a fost deschis gra-ţie contribuţiei deosebite a Centrului social-filantropic al Episcopiei Romanului, care îşi desfăşoară activitatea cu precădere în judeţul Bacău“, a remarcat Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului, care a amintit faptul că numele centrului a fost ales pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2009 ca An comemorativ-omagial al Sf. Vasile cel Mare şi al Sfinţilor Capadocieni.
Avantajul gratuităţii orelor de logopedie
Mamele copiilor care vor beneficia de serviciile Centrului „Sf. Vasile cel Mare“ s-au arătat încântate de existenţa în Şcoala „Domniţa Maria“ a unui centru, în condiţiile în care copiii cu dizabilităţi necesită şi alte cheltuieli. „Este o fericire imensă pentru noi. Mulţumim lui Dumnezeu. Este un avantaj pentru noi faptul că serviciile de la acest centru sunt gratuite, pentru că salariile sunt mici. Deja plătim 150 de lei pe lună pe medicamente“, a spus Brânduşa Vlasie. „Acest centru este mai aproape pentru copilul nostru, întrucât el este elev în clasa a VI-a al acestei şcoli. Sunt perioade în care putem să-l aducem la şcoală, alteori vin profesorii acasă. Este un avantaj faptul că orele de logopedie sunt gratuite, cheltuielile fiind foarte mari. Noi plecăm de două ori pe an la consultaţii. De exemplu, plecăm de două ori pe an la recuperare şi consultaţii în Covasna, unde stăm două săptămâni“, a declarat Rodica Botezatu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu