„Chemarea Bisericii este în primul rând îndemn” - interviu cu PS Corneliu Bârlădeanul, Episcopul Huşilor

Preasfin]itul Părinte Corneliu Bârlădeanul, Episcopul Huşilor a fost fost ales de c\tre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop al Huşilor pe 18 iunie 2009, fiind `ntronizat pe 29 iunie, de s\rb\toarea Sfin]ilor Apostoli Petru [i Petru, în prezenţa a unui sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, condus de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În interviul de mai jos, PS Corneliu Bârlădeanul împărtăşeşte câteva gânduri cu privire la slujirea la care a fost chemat în calitate de Episcop al Huşilor.

Cu ce g=nduri a]i primit aceast\ chemare sfânt\ a Bisericii [i ce sentimente v-au `ncercat `n momentul `n care a]i primit de la IPS P\rinte Mitropolit Teofan `nsemnele episcopale?

Din momentul în care Dumnezeu m-a chemat să preiau slujirea Bisericii Sale în această parte a ţării, am avut în primul rând sentimentul că chemarea adresată de Dumnezeu este una care îmi oferă şansa de a-mi dedica viaţa întru totul slujirii Bisericii şi lui Dumnezeu. În al doilea rând am avut sentimentul că Dumnezeu este Cel care mi-a spus în acel moment că Biserica Sa, Episcopia Huşilor are nevoie de un păstor care să-şi identifice viaţa cu credincioşii, preoţii cu monahii dar mai ales să-şi dăruiască toată puterea, înţelepciunea, răbdarea şi dragostea sa pentru împlinirea cuvântului Sfintei Evanghelii „Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale iar păstorul cel rău, care nu cunoaşte oile sale, când vede lupul venind, lasă oile şi lupul le răpeşte şi le risipeşte”. Chemarea Bisericii este întotdeauna îndemn iar chemarea lui Dumnezeu estecea care se identifică cu chemarea Bisericii pentru că cel care conduce Biserica de-a lungul veacurilor este Mântuitorul Iisus Hristos aşa cum spune Sf. Ap. Pavel în Epistola către Efeseni în cap 5, că „Hristos este capul Bisericii” iar Biserica este marea familie în care suntem toţi născuţi prin Taina Sfântului Botez, fiind înrudiţi prin apa naşterii celei de-a doua şi prin înnoirea cu Sfântul Duh. Chemarea Bisericii este în primul rând îndemn iar în al doilea rând este o şansă care se oferă celor care şi-au dorit viaţa lui Dumnezeu pentru a-i sluji şi pentru a împlini cuvântul cerut de El ca lumea să aibe viaţă şi viaţa din lume să fie cea care biruieşte răul, întunericul şi moartea, mai ales că Mântuitorul Hristos a fost Cel care a biruit-o pentru totdeauna.

~n cuv=ntul rostit la întronizarea Preasfin]iei Voastre aţi amintit de slujirea dificilă care vi s-a `ncredin]at de c\tre Biseric\, mai ales în contextul multiplelor probleme ale societ\]ii actuale. A]i cerut, de altfel, sprijinul credincio[ilor, al preo]ilor [i al monahilor în `ndeplinirea misiunii de arhip\stor al celor peste 400.000 de suflete c=te num\r\ jude]ul Vaslui. Dac\ un fiu al Eparhiei Hu[ilor dore[te s\ v\ acorde sprijinul `n acest sens, cum poate `mplini, concret, acest lucru? În primul rând prin multă rugăciune pentru că tot darul de sus desăvârşit se coboară de la Părintele luminilor la care nu este umbră sau îndoială. În al doilea rând, cel mai mare ajutor care vine din partea unui fiu al Bisericii este să trăiască creştineşte, să ia în serios misiunea şi chemarea lui de creştin. Cea mai mare bucurie a unui păstor de suflete este când credincioşii trăiesc ceea ce aud vestindu-se din Sfânta Evanghelie şi împlinesc ceea ce aud rostindu-se prin predica zilei, când Dumnezeu vorbeşte prin gura păstorilor săi, adresându-se tuturor pentru a-i face fiii şi fiicele Împărăţiei Sale. Celelalte ajutoare de ordin material sunt binevenite. Trăim într-o lume care cere de la Biserică foarte mult. Biserica nu poate oferi prea mult dacă nu este la rândul ei ajutată. Cei care trăiesc în aceste ţinuturi să fie fii ai Bisericii, să trăiască ceea ce Mântuitorul ne cere prin Evanghelia Sa – “Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor” (Mt. cap. 7, 12). Nu poţi să te identifici cu cel în suferinţă dacă tu n-ai văzut suferinţa. Nu poţi să te bucuri cu cel care se bucură dacă tu nu ai gustat adevărata bucurie. O viaţă de creştin este o viaţă responsabilă, care se trăieşte cu nădejdea că în curând plata noastră multă este în ceruri dacă vrem cu adevărat să primim ceea ce Dumnezeu cere pentru a ne oferi.

“Constatăm în mare parte o lipsă de interes misionar din partea multor slujitori”

Cunoa[te]i foarte bine Episcopia Hu[ilor, `ntruc=t a]i fost arhiereu vicar la Hu[i timp de aproape 10 ani. Ce ne puteţi spune despre moştenirea pe care v-au lăsat-o arhiereii care au p\storit anterior aceast\ eparhie? Care sunt priorit\]ile pe termen scurt, respectiv pe termen lung ale eparhiei?

Trecutul glorios al Episcopiei Huşilor este unul care a lăsat în istoria Bisericii o pagină plină de admiraţie. Este de prisos să amintim personalităţile care s-au perindat pe scaunul Episcopiei Huşilor din sec al XVI-lea până la jumătatea sec al XX-lea. Ei ne-au lăsat o pagină glorioasă a unui trecut binecuvântat de Dumnezeu. După moartea ultimul episcop Grigore, care a fost ucis, Episcopia Huşilor a trecut printr-o perioadă de mari încercări şi de o ariditate sufletească rar întâlnită. A fost administrată şi încorporată samavolnic Episcopiei Romanului care a făcut din acest Centru Eparhial o anexă a gospodăriei sale. Parohiile, credincioşii, bisericile au trebuit să înfrunte Comunismul şi epoca destul de grea şi tristă prin care a trecut acest popor. Din aceşti 50 de ani de la moartea episcopului Grigore nu ne-a rămas decât suferinţă, lacrimi şi lipsuri. Când s-a reînfiinţat episcopia în 1996, aici nu existau decât ruine. În catedrală nu se putea sluji. Viaţa bisericească era mai mult formală, redusă la ritualul Botezului, înmormântării sau cununiei şi mai puţin dedicată aspectului misionar pe care Mântuitorul îl cere de la noi. După întronizarea PS Ioachim s-a început o viaţă a Bisericii aşa cum este firesc şi necesar. Suferinţa îndelungată a făcut ca dorinţa şi activitatea Preasfinţitului să fie limitată. Astăzi preluăm o episcopiei cu multe şi nesfârşite probleme de la cele materiale până la cele umane. Avem 45 de parohii fără preoţi. Constatăm în mare parte o lipsă de interes misionar din partea multor slujitori. Din nefericire constatăm că trăim ceea ce s-a trăit în anul 313, când Sf. Constantin a dat libertate creştinismului prin Edictul de la Milan, deodată Biserica fiind solicitată în toate domeniile vieţii imperiului, constatând că nu are personal suficient. Aşa ne considerăm şi noi. Este o lipsă de personal care să acopere cerinţele şi nevoile la care suntem chemaţi astăzi. Priorităţi sunt foarte multe, în primul rând ocuparea parohiilor vacante cu preoţi vrednici misionari, demni şi devotaţi cauzei Bisericii. Dorim ca în fiecare sat să ridicăm o casă parohială pentru locuiţa preotului. Dorim să ne ocupăm de aspectul social, fiind o zonă săracă cu multe probleme, izvorâte şi generate de sărăcie, de consumul axcesiv de alcool, de patimi şi de tot felul de încercări omeneşti. Dorim să reîncreştinăm mare parte a fiilor şi fiicelor Bisericii ca să fie conştienţi de ce trăiesc pe acest pământ. Activitatea unui episcop din momentul hirotoniei până în momentul plecării din lumea aceasta, zi şi noapte nu se termină şi nu se definitivează niciodată. Episcopul este cel care renunţă la toate pentru a sluji Biserica cu timp şi fără timp pentru a se face tuturor toate ca pe toţi să-i câştice pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

“Toată taina Bisericii se descoperă în conlucrare şi cooperare”

Ast\zi, Biserica se confrunt\ cu numeroase probleme [i provoc\ri. Crede]i c\ ele sunt amplificate `n Eparhia Hu[ilor de problemele, poate mai pregnante ca `n alt\ parte a ]\rii, de ordin economic, social, cultural etc.? Considera]i c\ atunci c=nd un cre[tin se confrunt\ cu dificult\]i pe multiple planuri `n via]a sa de zi cu zi, devine mai sensibil la aspectele spirituale, duhovnice[ti?

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că viaţa Bisericii este asemenea cursului unui râu. Cu cât de multe pietre întâlneşte în calea sa cu atât apa este mai limpede şi mai bună de băut. Aşa şi viaţa Bisericii, cu cât este provocată cu atât este întărită. Ceea ce avem noi în Episcopia Huşilor este în general întâlnit peste tot în ţară şi în lume. Indiferenţa religioasă, egoismul, starea de incertitudine, lipsa de credinţă, de dragoste, de înţelegere, de toleranţă, lipsa de afectivitate a tinerilor faţă de bătrâni, a părinţilor faţă de copii, a copiilor faţă de părinţi. Acestea sunt provocări prin care noi toţi suntem chemaţi să aducem lumină, bucurie, înţelegere, pace, împăcare. Apoi vin cele de ordin extern, care provoacă viaţa Bisericii în toate felurile şi în toate chipurile. Mântuitorul este cel ce a biruit moartea. Biserica trăieşte datorită puterii Duhului Sfânt iar până la sfârşitul veacului Biserica va fi cea pe care nici porţile iadului nu o vor birui. Cred şi sunt convins că orice încercare venită asupra Bisericii este o provocare care ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăinţă, cu dorinţa de a neschimba propria viaţă. Prin lacrimi omul vede pe Dumnezeu, se apropie de cel aflat în nevoi

~n încheierea interviului nostru aş dori să adresaţi un gând clerului şi credincioşilor din Episcopia Huşilor.

În primul rând mă adresez preoţilor şi monahilor pentru a lua în serios misiunea pentru care au fost chemaţi de Dumnezeu, să fie slujitori şi iconomi ai tainelor lui. Apoi să fie cei care se dedică zi şi noapte pentru câştigarea sufletelor pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă n-am făcut aceasta nu suntem păstori adevăraţi ci suntem păstori care nu cunosc oile încredinţate spre păstorire. Credincioşilor mă adresez spunându-le să înveţe să-şi cunoască propria lor credinţă, să citească, să se roage şi să se apropie de Dumnezeu. Toată taina Bisericii se descoperă în conlucrare şi cooperare între preot şi credincios care împreună formează trupul tainic al Bisericii, al cărui conducător este însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.