sâmbătă, 11 iulie 2009
Concert de muzică bizantină la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, organizează astăzi, începând cu ora 19:00, la Catedrala mitropolitană din Iaşi „Concertul extraordinar de muzică bizantină“. În cadrul acestui concert, ce va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vor interpreta peste 100 de participanţi ai Masterclass-ului de cânt bizantin. Invitaţii de onoare sunt: Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, şi Georgios Konstantinou, profesor de muzică bizantină la Conservatorul de Stat din Atena. Deschiderea oficială a Masterclass-ului de cânt bizantin a avut loc luni, 6 iulie, în Amfiteatrul „George Enescu“ al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi. Începând de luni şi până astăzi, în Amfiteatrul „George Enescu“ s-a desfăşurat un curs teoretic de muzică bizantină pentru avansaţi, susţinut de prof. Georgios Konstantinou, iar prof. Lykourgos Angelopoulos a oferit un curs practic pentru categoriile medie şi avansaţi, intitulat „Importanţa lucrării semnelor în interpretarea muzicii bizantine“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu