sâmbătă, 27 martie 2010
IPS Teofan a sfinţit sediul IŞJ Botoşani
vineri, 26 martie 2010
IPS Teofan: „Buna Vestire deschide calea omului către rai“
Biserica cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sf. Onufrie de la Vorona" a Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii din satele aflate împrejurul obştii monahale de la Sihăstria Voronei şi-au îndreptat paşii către sfânta biserică. Alţi zeci de oameni de toate vârstele din localităţi îndepărtate, unii în căruţe, alţii în maşini, au venit să se roage pentru sănătatea trupului şi iertarea păcatelor pe locurile unde au vieţuit de-a lungul timpului sihaştri ca Sfântului Onufrie de la Vorona, la ale cărui moaşte pelerinii vin să se închine. Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia, s-a săvârşit pe o scenă aflată lângă biserica mănăstirii. Din soborul de 20 de preoţi şi diaconi au făcut parte arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani, pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoşani, stareţi de la mai multe mănăstiri din judeţul Botoşani, precum şi preoţi de mir. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, care au înfrumuseţat slujba arhierească prin cântarea psaltică românească.
Semnificaţiile Bunei Vestiri
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit mai întâi de hramurile frumoase care împodobesc zona Botoşaniului. "Dumnezeu ne oferă aceste clipe frumoase de întâlnire şi de rugăciune. La slujbele de hram se întâlnesc stareţii, stareţele, preoţii de la parohii şi credincioşii, iar arhiereul slujeşte Sfânta Liturghie, totul petrecându-se spre slava lui Dumnezeu. Astfel se creează o ambianţă de har şi o atmosferă de binecuvântare", a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre semnificaţiile sărbătorii Bunei Vestiri. "Cea mai cumplită veste a fost izgonirea omului din rai, pentru că noi nu am fost creaţi să murim, să avem dureri şi suferinţe în viaţă. Fiindcă a păcătuit, omul a primit cea mai cutremurătoare vestire, adică să plece din rai. Dumnezeu a văzut durerea lui şi de aceea i-a trimis pe pământ prooroci, ca să-l întoarcă spre El. Buna Vestire deschide calea omului către rai. Vestea cea rea a devenit, prin mila lui Dumnezeu, una a trecutului, pentru că vestirea prezentului a fost coborârea lui Dumnezeu în pântecele Sfintei Fecioare Maria, spre mântuirea noastră", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, protos. Ghedeon Huţanaşu, stareţul Sihăstriei Voronei, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă şi i-a oferit o icoană cu Sf. Onufrie de la Vorona. "IPS Teofan ne-a bucurat inima şi ne-a mângâiat prin prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale, ca ucenic şi ca fiu iubit al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care a declarat în anul 2005, cu prilejul canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona: "Aici sunt urmele mele". Astăzi (n.r. - ieri), Înalt Preasfinţia Voastră aţi liturghisit şi aţi înălţat rugăciuni pe urmele vrednicului de pomenire Preafericitul Părinte Teoctist, care v-a iubit atât de mult", a remarcat protos. Ghedeon Huţanaşu.Concurs pentru înfiinţarea Corului „Psalm“ al Bisericii Toma Cozma
Concertul caritabil de Paşti al Corului „Sf. Ioan Cucuzel“
Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului Eparhial Iaşi a fost arhiplină marţi seara, când a avut loc concertul caritabil al Corului "Sf. Ioan Cucuzel" din Iaşi. La finalul manifestării a fost lansat primul CD cu muzică psaltică al formaţiei.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Corul "Sf. Ioan Cucuzel" din Iaşi a concertat în urmă cu două zile pentru tânărul Constantin Fânaru, care a suferit, în urmă cu şase ani, un accident în urma căruia a rămas paralizat. În deschiderea evenimentului moderat de pr. Dumitru Carp, de la biserica parohiei Bucium, Protopopiatul Iaşi 2, a cântat mai întâi un grup de copii de la Şcoala Generală Lungani, dirijat de profesorul de Religie Sergiu Tudose. Elevii au interpretat mai multe cântări specifice postului, dar şi perioadei pascale. După acest moment, pr. Dumitru Carp a povestit participanţilor la manifestare cum a ajuns tânărul Constantin Fânaru - sau Titi, cum îi spun prietenii - să fie nevoit să folosească scaunul cu rotile. "A venit de multe ori la noi, la biserică. Copiii din parohie s-au lipit de dânsul. Dacă l-aţi vedea pe Titi venind la sfântul altar să primească Sfânta Împărtăşanie... cu ce bunăvoinţă, cu ce discreţie, cu ce evlavie se apleacă în dreapta şi în stânga, spunând: "Iertaţi-mă"... De şase ani, Titi a înţeles ce mult îl iubesc tinerii", a spus pr. Carp, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să se mai roage pentru sănătatea lui Titi.
"Am încercat să înaintăm către Dumnezeu o rugăciune pentru Titi"
Manifestărea cultural-religioasă a continuat cu intonarea, de către băieţii din Corul "Sf. Ioan Cucuzel", a mai multor cântări din perioada Triodului. În mijlocul sălii, pe o masă, a fost aşezată icoana Sfântului Ioan Cucuzel, ocrotitorul grupului. Partea a doua a concertului a debutat cu un moment artistic. În sunet de toacă, după ce au fost stinse luminile din sală, un tânăr al grupului, cu lumânarea aprinsă, a mers pe culoar strigând de trei ori: "Veniţi de luaţi lumină". Apoi, rând pe rând, purtând lumânări în mâini, fetele din Corul "Sf. Ioan Cucuzel" au venit în faţa spectatorilor. Concertul a continuat prin intonarea imnurilor din perioada Penticostarului. La final a avut loc lansarea primului disc al formaţiei de muzică psaltică "Sf. Ioan Cucuzel". În două urne, participanţii la concert au donat bani pentru Titi, care se poate vindeca prin şedinţe de kinetoterapie şi un tratament injectabil costisitor. "Am încercat să strângem cât mai multe fonduri şi să atragem cât mai mulţi oameni cu suflet mare, pentru a-l ajuta pe acest tânăr, ţinând cont de faptul că nici unul dintre părinţii lui nu lucrează. Prin concertul susţinut, am încercat să înaintăm către Dumnezeu o rugăciune pentru Titi şi pentru toţi cei din sală", a declarat Gabriel Corolea, dirijorul Corului "Sf. Ioan Cucuzel", cor format din tineri de la mai multe facultăţi din Iaşi.Zilele Grădiniţei „Buna Vestire“ din Iaşi
În perioada 24-26 martie, în cele două sedii ale Grădiniţei "Buna Vestire" din Iaşi, aflată sub ocrotirea spirituală a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor avea loc Zilele Grădiniţei. Ieri, copiii Grădiniţei "Buna Vestire" din strada Gavriil Musicescu şi cei din parohia Căueşti au participat la un spectacol la Teatrul "Luceafărul" din Iaşi, iar de la ora 16:00 a avut loc manifestarea intitulată "Cărtureşti cu poveşti". Tot ieri s-a desfăşurat Concursul "Micul şahist", la care au participat copiii de la Grădiniţa "Buna Vestire", Grădiniţa "Sfânta Parascheva" şi cei de la Grădiniţa nr. 18 din Iaşi. Astăzi se va săvârşi o slujbă de Te Deum, care va fi urmată de un montaj literar-artistic şi de ateliere de creaţie la care sunt invitaţi şi părinţii copiilor din Grădiniţă. Mâine-dimineaţă, începând cu ora 9:30, la Biserica Talpalari din Iaşi se va defăşura un montaj literar-artistic la care vor participa, pe lângă preşcolarii Grădiniţei, maicile de la Centrul de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Iaşi. De la ora 16:00 va avea loc atelierul de dezvoltare personală "Povestea ta, povestea mea, povestea noastră", coordonat de psih. Irina Rusu, psih. Tatiana Corcodel şi psih. Anca Nicu. "Urmărim sensibilizarea celor mici atât prin artă, cât şi prin realizarea unor gesturi calde faţă de semenii care nu au posibilitatea să vadă o piesă de teatru", ne-a spus Oana Strugariu, directorul Grădiniţei "Buna Vestire" din strada Gavriil Musicescu.
Programul activităţilor de la Grădiniţa "Buna Vestire" din str. Costache Negri va începe astăzi cu împărtăşirea copiilor cu Trupul şi Sângele Domnului şi va continua, la ora 9:30, cu un atelier pe grupe. De la ora 11:00 se va oficia o slujbă de Te Deum, iar de la 11:30 părinţii sunt invitaţi la un dineu.Acţiunea „Implică-te şi tu“, la Botoşani
Parohia „Buna Vestire“ din Iaşi are pagină de internet
Bisericile „Bunei Vestiri“ din Moldova
Mai multe biserici şi mănăstiri din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se află astăzi în sărbătoare. Aseară, în sfintele lăcaşuri închinate Bunei Vestiri, a avut loc slujba Privegherii, iar astăzi se va săvârşi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia.
Biserica Mănăstirii Durău din judeţul Neamţ îşi serbează astăzi hramul. Sfântul lăcaş a fost ridicat între 1832-1835, pe locul unei vechi biserici din lemn, de către câţiva călugări de la Mănăstirile Neamţ şi Secu, ajutaţi de Safta Brâncoveanu şi de trei negustori din Piatra Neamţ. Programul liturgic a început aseară cu slujba Privegherii, la care a participat un sobor numeros de preoţi. În această dimineaţă va fi oficiată Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia. La final va avea loc Parastasul pentru ctitori. După cum ne-a relatat maica Raisia Lungu, stareţa Mănăstirii Durău, astăzi, la slujba de hram, va participa, ca în fiecare an, un grup de pelerini din Bârlad, cărora li se vor alătura şi credincioşi din Botoşani şi din alte zone ale Moldovei.
Tot astăzi îşi vor sărbători hramul Mănăstirile Miclăuşeni şi Brădiceşti din judeţul Iaşi. Şi Biserica "Buna Vestire" din Iaşi se află astăzi în sărbătoare. În judeţul Neamţ, mai multe aşezăminte monahale sunt închinate sărbătorii Bunei Vestiri, precum Mănăstirea Bisericani, Mănăstirea Horăicioara, Schitul "Sf. Vasile cel Mare" (Mănăstirea Bistriţa), Schitul Nifon, care aparţine de Mănăstirea Secu, şi paraclisul "Buna Vestire" de la Mănăstirea Neamţ. În judeţul Suceava, Mănăstirea Moldoviţa îşi serbează hramul, iar în Botoşani - Mănăstirea Sihăstria Voronei, dar şi Biserica "Buna Vestire".
Sărbătoare deosebită la Mănăstirea din Tisa-Silvestri
În Protopopiatul Iaşi 1, astăzi îşi serbează hramul biserica parohiei Corneşti, iar în Protopopiatul Iaşi 2 - biserica parohiei Osoi şi biserica parohiei Cercu. În Protopopiatul Piatra Neamţ, Biserica "Buna Vestire" din cartierul Dărmăneşti îşi sărbătoreşte astăzi hramul, iar în Protopopiatul Ceahlău este sărbătoare astăzi la bisericile parohiilor Popeşti şi Soci. În Protopopiatul Roznov, biserica parohiei Poloboc îşi serbează astăzi hramul, iar în Protopopiatul Oneşti două biserici sunt în haine de sărbătoare. Sute de pelerini sunt aşteptaţi astăzi să participe la slujba de hram de la Mănăstirea Tisa-Silvestri, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Mănăstirea Tisa-Silvestri este situată pe şoseaua Bacău-Vaslui, la 23 de kilometri nord-est de municipiul Bacău. Prima atestare documentară datează de la 13 aprilie 1729, când un răzeş dăruieşte mănăstirii o parte din satul Mărmureni - Vaslui. În 1864, când schitul a pierdut moşia şi pădurea, s-a desfiinţat. În 1990, s-a hotărât reînfiinţarea mănăstirii. Credincioşii satului au donat pământ şi s-a înfiinţat o mănăstire. După 20 noiembrie 1996, aşezarea monahală a fost transformată în mănăstire de maici.
Dezbatere pe tema familiei la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi
Slujiri arhiereşti de sărbătoarea Bunei Vestiri
Astăzi, 25 martie Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.
PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Gârbeşti, Protopopiatul Iaşi 1. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii Tisa-Silvestri din judeţul Bacău.miercuri, 24 martie 2010
„Noi trăim împărăţia cerurilor“
Manifestări cultural-religioase dedicate Sfintelor Paşti
În sala-muzeu a Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Suceava (foto) a avut loc aseară manifestarea artistică "Obiceiuri pascale", care a cuprins o expoziţie de icoane, ouă încondeiate şi sculpturi cu tematică religioasă. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Consiliul Judeţean Suceava, Centrului Cultural Bucovina, ai Şcolii de Arte "Ion Irimescu" şi ai Fundaţiei "In memoriam" din Suceava. "Expoziţia a fost realizată cu sprijinul elevilor de la Şcoala de Arte "Ion Irimescu". Pr. Vasile Irimia, protoiereul Protopopiatului Suceava 1, a vorbit celor prezenţi despre pregătirea morală şi duhovnicească a creştinului ortodox pentru sărbătorile pascale. Atmosfera serii duhovniceşti a fost completată de un recital de muzică religioasă susţinut de prof. Johannes Onesciuc", a declarat pr. paroh Ioan Viorel Vârlan.
În Sala Teatrului Casei de Cultură din Dorohoi a avut loc aseară Concertul de Paşti al Coralei "Haris" de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Ioan Iacob", din Dorohoi. În deschiderea spectacolului, Cenaclul literar-artistic "Haris" al Seminarului, coordonat de prof. Cristina Ionela Ignat, a prezentat o scenetă de teatru religios. "Corul Haris are în această perioadă o activitate mai intensă, întrucât a oferit răspunsurile liturgice la mai multe slujbe misionare din zona Dorohoiului. Tinerii seminarişti au format un cor mixt cu un grup de eleve de la Colegiul Naţional "Grigore Ghica Voievod" din Dorohoi. În această perioadă, ei oferă răspunsurile liturgice şi susţin concerte specifice perioadei Triodului la mai multe biserici din Protopopiatul Dorohoi", a declarat pr. Constantin Muha, directorul seminarului.
Concertul „Hristos a înviat“ la „Providenţa“
Acţiune filantropică la Scânteia
Conferinţe preoţeşti în patru protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2 a debutat ieri cu prezentarea temei "Călătoria Postului Mare, urcuş spre Înviere" de către pr. Grigore Roşcan de la Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Poitiers din Iaşi. "Am discutat despre pelerinajul de Florii. Foarte mulţi preoţi şi-au manifestat dorinţa de a participa la această procesiune", a declarat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Preoţii din Protopopiatul Roznov s-au întâlnit ieri în şedinţă lunară. Referatul cu titlul "Simbolul niceo-constantinopolitan" a fost susţinut de către pr. Mircea Scutaru de la parohia Nechit. După cum ne-a relatat pr. Vasile Ţoc. protopop al Protopopiatului Roznov, au fost prezentate mai multe informări venite de la Centrul Eparhial şi s-au discutat mai multe probleme pe care preoţii le întâmpină în parohii.
La sediul Protopopiatului Paşcani s-a desfăşurat ieri întrunirea preoţilor din această protoierie. Tema cu titlul "Perioada Triodului, călăuză duhovnicească spre Înviere. Cruce şi Înviere într-o lume secularizată" a fost susţinută de pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani. În partea a doua a şedinţei s-au discutat diferite probleme administrative şi de pregătire a sărbătorii Învierii. Preoţii din comune au fost îndemnaţi să iniţieze pelerinaje de Florii.
marți, 23 martie 2010
„Lupii Negri“ i-au vizitat pe bătrânii de la Bivolari
La Centrul medico-social Bivolari a avut loc ieri o acţiune social-filantropică susţinută de angajaţii Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi. La această activitate a participat lct. col. Sergiu Mungiu, comandantul Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi, precum şi reprezentanţii soldaţilor şi ai angajaţilor civili. Înainte ca alimentele şi darurile pentru bătrâni să fie împărţite, lct. col. Sergiu Mungiu a făcut o scurtă prezentare a Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri", după care a amintit faptul că "acţiunea de astăzi (n.r. - ieri) a fost posibilă prin contribuţia benevolă a militarilor din cadrul Batalionului. Am vrut să vă arătăm că vă respectăm. Îmi doresc să nu fie o acţiune singulară, sperăm să mai venim aici", a spus lct. col. Sergiu Mungiu. Apoi, soldaţii au mers în fiecare salon, pentru a oferi vârstnicilor câte o farfurie cu sarmale, un pachet cu alimente, flori şi felicitări realizate de copiii de la Şcoala "Carmen Silva" din Iaşi. Acţiunea "Lupilor Negri" a fost susţinută şi de pr. Puiu Răzvan Aonofriesei, referent în cadrul Biroului de Asistenţă religioasă "Diaconia" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
"Unii bătrâni au început să cânte şi să plângă"
Bucurii şi mulţumiri
Persoanele care au primit daruri de la soldaţii Batalionului 151 infanterie "Lupii Negri" din Iaşi şi-au manifestat bucuria şi au mulţumit tuturor celor care au contribuit la aceasta. "Ne-am simţit foarte bine că am primit atenţii din partea soldaţilor. Pentru noi, reprezintă o mângâiere faptul că cineva se gândeşte să ne aducă un mic dar, mai ales că vremurile în care trăim sunt destul de grele", a declarat Adriana Luca. "Este binevenită acţiunea aceasta, pentru că suntem bolnavi. Neştiind ca va veni cineva să ne aducă măcar o floare, suntem deosebit de bucuroşi de această acţiune", ne-a mărturisit Aftinia Ursu, o altă bătrână, imobilizată la pat.
O nouă etapă a Proiectului ,,Prietenie prin cunoaştere“
În luna noiembrie a anului trecut, profesorii de Religie din mai multe şcoli oneştene, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bacău, au început derularea Proiectului "Prietenie prin cunoaştere".
Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat activitatea "Interculturalitate şi comunicare pe pământ românesc" la Şcoala cu clasele I-VIII Buciumi - Răcăuţi, din judeţul Bacău. Un grup de 40 de elevi, împreună cu profesorii coordonatori, s-au deplasat la Şcoala cu clasele I-VIII Buciumi - Răcăuţi, pentru a face cunoştinţă cu elevii romi ai şcolii. Grupul folcloric "Flori trotuşene" de la Şcoala "Emil Racoviţă" din Oneşti a susţinut un scurt spectacol de cântece populare, iar, apoi, elevi aparţinând etniei rome de la şcoala-gazdă au prezentat un program de dansuri tradiţionale ale etniei rome. De asemenea, elevii de la Şcoala Răcăuţi au intonat cântări religioase şi rugăciuni învăţate la ora de Religie. Coordonatorii acestei ac-tivităţi au fost profesoarele de Religie Elena-Daniela Coşa, de la Şcoala "Emil Racoviţă" din Oneşti, Daniela Ţopa, de la Şcoala cu clasele I-VIII Răcăuţi, şi prof. de Romani Liliana Popa. După cum ne-a relatat prof. Elena Daniela Coşa, scopul acestei acţiunii a fost acela de a-i învăţa pe elevi să trăiască în iubire, respect pentru aproapele şi preţuire pentru ceea ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu. La sfârşitul manifestării, elevii Şcolii "Emil Racoviţă" au împărţit daruri elevilor de etnie romă.Lansare de carte la inaugurarea Bibliotecii „Austria“
„Sf. Ioan Cucuzel“ susţine un concert caritabil şi îşi lansează primul CD
Şedinţe preoţeşti în Protopopiatele Darabani şi Fălciu
Preoţii din Protopopiatul Darabani s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Referatul cu titlul "Perioada Triodului, aspecte liturgice şi pastorale" a fost pregătit de pr. Andrei Grigore de la parohia Smârdan. "Am discutat despre rânduielile de cult specifice perioadei Triodului, despre curăţenia din sfintele biserici cu prilejul Sfintelor Paşti", a menţionat pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.
La sediul Protopopiatului Fălciu a avut loc ieri întrunirea lunară a preoţilor. Tema cu titlul "Taina Sfântului Maslu" a fost susţinută de către pr. Nelu Nistor de la parohia Berezeni II, iar tema cu titlul "Taina Sfântului Maslu, mijloc de vindecare sufletească şi trupească", a fost prezentată de către pr. Gheorghe Bârsan de la parohia Berezeni I.luni, 22 martie 2010
„Unde nu este căinţă adevărată nu este smerenie“
Acţiune filantropică la Spitalul Bârnova
„Învierea Domnului, un pas spre reintegrare“
sâmbătă, 20 martie 2010
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În duminica a cincea din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Copou - Podgorii din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în parohia Negostina, Protopopiatul Rădăuţi. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohia Pancu, Protopopiatul Botoşani. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Mănăstirea Ciolpani din judeţul Bacău.
IPS Teofan a vizitat Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat ieri Brigada 15 Mecanizată "Podu Înalt" din Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa a mers mai întâi în clădirea Comandamentului Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt", unde s-a făcut o scurtă prezentare a edificiului. De asemenea, a fost vizitată o expoziţie de obiecte, armament şi documente ce au aparţinut militarilor care au luptat în cele două războaie mondiale. Un scurt istoric al Brigăzii şi al activităţii de-a lungul timpului a fost prezentat printr-un film documentar. Înalt Preasfinţitul Teofan s-a întâlnit apoi cu militarii Comandamentului Brigăzii 15. Col. Gheorghe Dorofte, locţiitorul comandantului, a prezentat subunităţile care funcţionează în cadrul Comandamentului. În cuvântul rostit militarilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre legăturile pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu Armata Română, amintind faptul că, după 1990, a lucrat, în calitate de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la redactarea documentaţiei privind clerul militar. Col. Gheorghe Dorofte i-a oferit Înalt Preasfinţitului Teofan placheta şi steagul Comandamentului Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt".Începând cu ora 15:00, IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri.