luni, 12 decembrie 2016

Tinerii voluntari de la Hârja au pornit colindatul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, reprezentanţii Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja şi tinerii voluntari au colindat beneficiarii Căminului de bătrâni „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Tinerii studenţi din anul III - Asistenţă socială ai Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au avut posibilitatea să interacţioneze direct cu această categorie de beneficiari, oferindu-le în dar colindele tradiţionale, fructe, dulciuri şi felicitări. „Vizita a fost impresionantă, mai ales pentru vârstnicii imobilizaţi, bucuria fiind pronunţată şi de emoţia pe care studenţii au transmis-o prin colinde“, a spus pr. Ilarion Mîţă, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Niciun comentariu: