luni, 5 decembrie 2016

Lansare de carte în cetatea Sucevei

La Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava a fost lansata luni, 28 noiembrie 2016, lucrarea „Patriarhul Justinian Marina ( 1948-1977)“, semnată de părintele Constantin Tudosă. Cartea a apărut la Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, fiind rezultatul muncii de câţiva ani a autorului, concretizată iniţial într-o teză de doctorat susţinută cu succes la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava. Lansarea a avut loc în cadrul manifestărilor ştiinţifice dedicate zilei unirii Bucovinei cu România  - 28 noiembrie. Volumul este prefaţat de un cuvânt al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Evenimentul a fost moderat de diac prof. dr. Vasile M. Demciuc, directorul Departamentului Facultăţii de Istorie şi Geografie a universităţii sucevene, şi s-a bucurat de prezenţa unui auditoriu numeros.

Niciun comentariu: