vineri, 16 decembrie 2016

Naşterea Domnului vestită prin colind în Moldova

Bătrânii din două centre de ocrotire socială din judeţul Vaslui au fost vizitaţi de membrii Corului „Dignus est" al Episcopiei Huşilor. Seria evenimentelor dedicate sărbătorii Naşterii Domnului continuă în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La Rădăuţi este în desfăşurare în această perioadă proiectul „Hristos se naşte, slăviţi-L!".
Cu binecuvântarea şi la îndemnul Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Corul „Dignus est" al Episcopiei Huşilor a fost prezent marţi, 13 decembrie 2016, în mijlocul beneficiarilor Centrului de Asistenţă Medico-Socială Băceşti, judeţul Vaslui, pentru a le aduce vestea Mântuitorului printr-un frumos program de colinde. După terminarea evenimentului, toţi beneficiarii au primit daruri de la preoţii corului. Oamenii şi-au exprimat cu acest prilej bucuria pentru darul primit şi mai ales pentru frumoasele colinde interpretate de membrii coralei. Centrul de Asistenţă Medico-Socială Băceşti a fost înfiinţat în 2003, astăzi beneficiind de serviciile sale aproximativ 100 de vârstnici cu diferite probleme medicale şi sociale. În cadrul acestuia există o capelă în cinstea Sfântului Pantelimon, unde, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, preotul Andrei Ilie Bogdan răspunde nevoilor spirituale ale beneficiarilor din centru. O zi mai târziu, miercuri, 14 decembrie, Corala „Dignus est" a ţinut un concert de colinde la Azilul de Bătrâni din Huşi.
Ansamblul „Floralia" al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu" din Iaşi, dirijat de Irina Zamfira Dănilă, a oferit publicului ieşean o seară de colinde româneşti din vremuri trecute. Evenimentul a avut loc miercuri, 14 decembrie 2016, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" din Iaşi şi s-a intitulat „Concert de colinde tradiţionale - Din colecţia folclorică a lui George Breazul (1938)", fiind organizat de Filarmonica Moldova Iaşi.

Niciun comentariu: