joi, 29 decembrie 2016

Programe social-umanitare în Parohia Fundu Tutovei

În Parohia Fundu Tutovei, Protopopiatul Bacău, a avut loc duminică, 25 decembrie 2016, programul cultural-educaţional şi social-umanitar parohial „Daruri şi haruri ale Pruncului Dumnezeiesc“. Acesta a ajuns la cea de-a treia etapă şi s-a derulat sub genericul „A venit şi-aici Crăciunul“. În data de 27 decembrie 2016, s-a desfăşurat ultimul eveniment iniţiat de către Asociaţia STEP Bacău şi implementat împreună cu Parohia Fundu Tutovei în cadrul proiectului. Acesta s-a concretizat prin donarea de haine, jucării, dulciuri şi alte obiecte persoanelor nevoiaşe din localitatea Fundu Tutovei. La final, copiii care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură au primit medalii. În urma acţiunii umanitare, peste 60 de copii şi 100 de persoane adulte au primit îmbrăcăminte, încălţăminte, cărţi, dulciuri, fructe şi multe jucării“, a menţionat pr. Daniel Marari, inspector eparhial pentru catehizare al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Niciun comentariu: