vineri, 9 octombrie 2015

Doi sfinţi la sărbătoarea Ocrotitoarei Moldovei

Hramul Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, din acest an va fi completat de prezenţa la Iaşi a doi sfinţi. De la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos - Grecia va sosi în această seară mâna Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, iar de la Bucureşti va ajunge duminică, 11 octombrie 2015, un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Despre importanţa celor doi sfinţi pentru Biserica Ortodoxă ne-a vorbit părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. „Sfânta Maria Magdalena este amintită în toate cele patru Evanghelii din Noul Testament, fiind prima persoană care a aflat de Învierea Mântuitorului Hristos şi a vestit-o Sfinţilor Apostoli. Considerăm că prezenţa sfintelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena este o binecuvântare, mai ales că racla sfântă nu a fost scoasă în procesiune din Sfântul Munte de foarte multă vreme. Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre sfinţii reprezentativi din epoca de aur a Bisericii, fiind un mai mare predicator. A fost arhiepiscop al Constantinopolului, cunoscând în viaţa sa multe încercări, în special cauzate de împărăteasa Imperiului Bizantin, Eudoxia. Acest lucru i-a adus două exilări, murind în Armenia în anul 407. Trupul său a ajuns apoi în Constantinopol", a amintit părintele vicar administrativ Marian Timofte.

Niciun comentariu: