marți, 11 august 2015

Slujbe arhiereşti la Biserica Precista din Bacău

Băcăuanii au participat în număr mare la sfintele slujbe arhiereşti oficiate în zilele de 7 şi 9 august 2015 de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim la Biserica Precista din oraş. Oamenii au avut posibilitatea să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Mănăstirea Neamţ.
 
Biserica Precista din Bacău găzduieşte în această perioadă o serie de evenimente religioase prilejuite de hramul acestui străvechi sfânt locaş de închinăciune. În contextul serbării Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat vineri, 7 august 2015, Taina Sfântului Maslu în curtea Bisericii Precista, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. „Curtea sfântului locaş ştefanian a devenit, pentru câteva ceasuri, spaţiu de rugăciune şi de invocare a iubirii lui Dumnezeu pentru toată suflarea creştinilor. În cadrul slujbei, arhipăstorul eparhiei noastre a rostit rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru îmbelşugarea roadelui pământului, pentru ploi la bună vreme şi pentru iertarea păcatelor“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul adresat cu acest prilej, IPS Arhiepiscop Ioachim a remarcat că întâlnirea în rugăciune de la Biserica Precista are rolul de a marca timpul de pocăinţă, de restaurare fiinţială şi de rugăciune către Maica Domnului. „Ne-am întâlnit aici pentru a marca timpul acesta al Maicii Domnului, să ne pregătim duhovniceşte pentru a ne întâlni cu Fiul Său întru Liturghie, atunci când conştiinţa noastră ne dirijează către acest scop, cel mai sublim de pe pămân, întâlnirea reală cu Hristos“, a menţionat ierarhul. Ieri, 9 august 2015, ca o pregustare a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, băcăuanii au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii dimpreună cu Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care a slujit Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, diaconul Constantin Motoca a fost hirotonit preot. „În contextul sărbătorilor Precistei, care se derulează în această parohie reprezentativă pentru comuniunea băcăuană, IPS Ioachim l-a felicitat pe preotul paroh Constantin Tomozei pentru buna şi frumoasa organizare a evenimentelor religioase“, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim. Biserica Precista din Bacău cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a fost ridicată în anul 1491 de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi de fiul său, Alexandru.

Niciun comentariu: