vineri, 7 august 2015

Concurs de toacă în localitatea Liteni din judeţul Suceava

În Parohia Rotunda - Liteni Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, va avea loc duminică, 9 august 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, concursul „Răsună toaca-n cer“, ediţia a V-a. Evenimentul se va desfăşura în curtea bisericii parohiale şi va fi precedat de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Grupul „Balada“ din Fălticeni, coordonat de prof. Maria Tănase, va oferi răspunsurile liturgice. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Ursuleasa, la concurs sunt aşteptaţi să participe copii şi tineri din toată Moldova şi nu numai. Ei vor concura la cele trei grupe, pe parcursul competiţiei Grupul „Balada“ urmând să ofere publicului repertorii de pricesne. „Aşteptăm cu bucurie concurenţii din parohii, ce vin la competiţie alături de preoţii parohi. Invitata de onoare va fi cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase din Fălticeni, care va oferi răspunsurile la strană alături de copiii ce formează Grupul „Balada“ din Fălticeni. Concursul se va organiza pentru a-i atrage mai mult pe copii de biserică, mai ales că ne aflăm în perioada vacanţei de vară. Este important ca participanţii să se întâlnească şi să lege prietenii. Aceasta deoarece concurenţii participă şi la alte concursuri de acest gen din alte judeţe“, a menţionat pr. paroh Mihai Ursuleasa. Concursul de toacă va fi susţinut de stavrofora Marina Ţurcanu, stareţa Mănăstirii Probota, de Primăria Liteni şi de Parohia Rotunda. Preoţii parohi care vor dori să-i înscrie pe copii pot apela numărul de telefon 0744.778.371 (pr. Mihai Ursuleasa).

Niciun comentariu: