luni, 24 august 2015

Săptămână duhovnicească în Parohia „Sfântul Ioan“ din municipiul Bacău

Biserica „Sfântul Ioan“ din Bacău va găzdui, în perioada 24-29 august 2015, o serie de manifestări religioase. Acestea au menirea de a împleti viaţa de parohie cu cea mănăstirească, pentru a contribui la întărirea şi înnoirea duhovnicească a enoriaşilor.
Credincioşii din Parohia „Sfântul Ioan“ din Bacău, dar şi din alte parohii au posibilitatea, timp de o săptămână, să fie părtaşi la un program liturgic deosebit. Acesta se va desfăşura în locaşul de închinăciune băcăuan ocrotit de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, în cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi. Pe parcursul întregii săptămâni, în cadrul slujbelor, răspunsurile la strană vor fi date de corurile mănăstirilor Bogdana, Ciolpani, Diaconeşti, Tisa-Silvestri, precum şi de cel al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Evenimentele religioase se vor derula cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi cu sprijinul părintelui Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, având ca generic „Rugaţi-vă neîncetat!“. „Credincioşii parohiilor băcăuane vor avea ocazia, în intervalul 25-29 august, să participe la slujbe oficiate de preoţi din Protoieria Bacău, la care răspunsurile la strană vor fi date de maici de la mănăstiri din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului“, a amintit pr. paroh Marius Popescu.

Liste speciale pentru citirea Psaltirii

Seria manifestărilor va debuta astăzi, 24 august 2015, la ora 14:30, cu un pelerinaj organizat către Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Pelerinii băcăuani se vor întoarce în oraşul lor alături de racla ce adăposteşte moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, aflată în patrimoniul catedralei din Roman. În fiecare zi, pe parcursul săptămânii, la Biserica „Sfântul Ioan“, programul liturgic va respecta tipicul mănăstiresc, oficiindu-se zilnic slujba Utreniei, slujba Ceasurilor, Sfânta Liturghie, Ceasul al IX-lea şi Pavecerniţa, precum şi slujba Miezonopticii. Pe parcursul întregii zile, între slujbe, credincioşii vor citi din Psaltire. „Cei care doresc să răspundă îndemnului nostru la rugăciune neîncetată pot veni să se înscrie pe liste special alcătuite spre a organiza rugăciunea neîntreruptă vreme de o săptămână în biserica noastră“, a adăugat pr. paroh Marius Popescu.

Evenimente culturale deosebite

La programul liturgic din fiecare zi se adaugă Taina Sfântului Maslu care va fi oficiată miercuri, 26 august 2015, de la ora 20:00, de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, şi slujba Privegherii în cinstea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, care se va sluji vineri, 28 august 2015, de la ora 18:00. Sâmbătă, 29 august 2015, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan“ din Bacău, ca o încununare a zilelor de rugăciune speciale. Joi, 27 august 2015, tot în biserica Sfântului Ioan din Bacău va avea loc conferinţa cu tema „Parohia şi mănăstirea - două mâini, aceeaşi lucrare de întărire şi înnoire duhovnicească a omului“, iar sâmbătă, 29 august 2015, de la ora 19:00, la Teatrul „G. Bacovia“ din Bacău se va juca piesa de teatru „Întoarcerea zidarului“ - dramatizare după Legenda Mănăstirii Argeşului, în interpretarea actorilor Companiei de Teatru CivicArt din Bucureşti. „Invităm pe toţi credincioşii băcăuani să ni se alăture pe parcursul întregii săptămâni, atât la programul de rugăciune, cât şi la manifestările culturale, răspunzând astfel îndemnului înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române de a susţine, consolida şi dinamiza viaţa şi misiunea parohiei şi mănăstirii în societatea contemporană“, a îndemnat pr. Marius Popescu.

Niciun comentariu: