joi, 23 aprilie 2015

Şedinţă administrativă în Protopopiatul Sascut

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti a avut loc marţi, 21 aprilie 2015, întâlnirea semestrială a personalului neclerical din Protopopiatul Sascut. Şedinţa s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi a fost prezidată de pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. Referatul cu tema „Mirenii şi rolul lor în Biserica Ortodoxă Română“ a fost pregătit şi susţinut de Bogdan Silion, cântăreţ la Parohia Meleşcani. „Mirenii sunt un element constitutiv esenţial al Bisericii, fără de care nu se poate concepe viaţa bisericească. Dacă este adevărat că unde este episcopul, acolo este şi Biserica, tot atât de adevărat este că episcopul fără credincioşi nu reprezintă Biserica. Prin urmare, ierarhii, clerul şi poporul (laicii) formează întreaga Biserică, ale cărei elemente nu pot fi concepute separat, pentru ca organismul bisericesc să poată exista şi funcţiona normal. De aceea, ca parte vie a Bisericii, laicii au un rol la fel de important ca treptele ierarhice prin participarea activă la viaţa Bisericii. Cel mai important lucru pentru laici este credinţa ortodoxă, fundamentată pe Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi pe operele Sfinţilor Părinţi“, s-a arătat în referatul prezentat.

Niciun comentariu: