vineri, 10 aprilie 2015

Săptămâna "Şcoala altfel" la Hârja

Voluntarii, alături de cadrele didactice din Onești, au fost implicați în multiple activități extracurriculare cu prilejul Săptămânii ”Şcoala altfel”. Acestea au avut loc în perioada 6-9 aprilie 2015, în contextul Proiectului social - educațional ”Să știi mai multe, să fii mai bun”, la centrele Asociației ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja.

Aproape 100 de voluntari și zece cadre didactice de la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești și de la Şcoala Gimnazială ”Emil Racoviță” din Onești au participat timp de patru zile la activități multiple ale centrelor sociale ce aparțin asociației. Activitățile curente au fost: igienizarea spațiilor verzi,  curățenia în spațiile de cazare din centrele rezidențiale pentru vârstnici, pregătirea și curățarea legumelor la blocul alimentar, socializarea cu bătrânii și copiii centrului de zi, realizarea unor obiecte hand-made în atelierele de terapiei ocupațională, inventarierea cărților din biblioteca instituției, curățarea și igienizarea islazului și a locurilor de pășunat, implicarea în activitățile fermei de animale și altele. Experiența a fost încununată de bucuria de a oferi suport emoțional persoanelor îngrijite în centrele asociației și de a dărui produse alimentare necesare perioadei pascale. ”Voluntariatul reprezintă o componentă socială permanentă în cadrul activităților sociale ale instituției noastre, în fiecare săptămână tineri și cadre didactice din Onești, de la centrele de tineret și voluntariat ale asociației, în parteneriat cu trei colegii din Onești, participă activ la diferite activități curente ale centrelor. Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în fiecare an școlar, peste 300 de tineri și cadre didactice sunt parteneri în proiectele sociale și culturale, constituind o resursă umană foarte importantă pentru întreaga activitate desfășurată de asociația noastră”, a menţionat pr. Ilarion Mâță, președintele asociaţiei de la Hârja.

Niciun comentariu: