duminică, 12 aprilie 2015

Binecuvântare pascală pentru credincioșii băcăuani

În cea de-a doua zi de Paşti (n.r. luni, 13 aprilie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala "Înălţarea Domnului" din Bacău. În cuvântul adresat băcăuanilor prezenţi în număr mare la această slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire la lumina Mântuitorului Hristos care poate curăţa negura păcatelor din cămara propriilor suflete. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul slujbei, tânărul teolog Dragoș Custură a fost hirotonit preot. Cu acest prilej, în contextul declarării anului 2015 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al marilor personalități ecleziastice din eparhii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a făcut și pomenirea episcopului Hușilor, Ioachim Mareș, mutat la Domnul în urmă cu șase ani, care-și doarme somnul de veci într-una din criptele aflate la demisolul catedralei băcăuane.

Niciun comentariu: