vineri, 3 aprilie 2015

Expoziţie dedicată Sfintelor Paşti la Rădăuţi

În Galeria de Artă Rădăuţi este expusă, până pe 15 aprilie 2015, expoziţia tematică de Paşti „Lumina Învierii“ - ediţia a V-a. Aceasta este organizată de Protopopiatul Rădăuţi, prin Corala ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi, reprezentată în cadrul proiectului de către pr. Ilie Sfîrnaciuc, preot la Catedrala ortodoxă din Radauţi, în colaborare cu mai multe instituţii din Rădăuţi. Proiectul a fost iniţiat de Corala „Sfântul Ierarh Leontie“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, fiind adresat copiilor. Pe perioada lunii martie 2015, ei au realizat desene, pictură, fotografie, abilităţi, încadrându-se în tema „Lumina Învierii“. „Ne dorim ca această activitate să ajute la descoperirea şi preţuirea valorilor culturale şi spirituale tradiţionale, dar şi la îmbogăţirea culturii elevului“, a spus pr. Ilie Sfîrnaciuc, care a menţionat că organizatorii vor acorda mai multe premii după ce lucrările vor fi jurizate.

Niciun comentariu: