joi, 24 iulie 2014

„Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti“

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost prezent săptămâna trecută la evenimentul prilejuit de deschiderea celei de-a IX-a ediţii a „Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti“. Ierarhul a apreciat realizările unităţii medicale şi a ţinut să menţioneze că „medicii sunt prelungirea mâinilor lui Dumnezeu“. „Nu putem face abstracţie de dimensiunea spirituală a celor care împlinesc actul medical şi a celor care îl primesc“, a remarcat Preasfinţia Sa. Alături de personalităţi de marcă ale medicinei româneşti şi oficialităţi, la eveniment au participat invitaţi speciali din clinici şi spitale renumite din Italia, Germania, Israel, Franţa şi chiar SUA. Prima zi a seriei de întâlniri a fost dedicată asistenţilor medicali, iar alte două zile au fost consacrate medicilor care au beneficiat de o diversitate a activităţilor ştiinţifice, o parte dintre acestea fiind destinate medicilor rezidenţi şi kinetoterapeuţilor.

Niciun comentariu: