miercuri, 16 iulie 2014

Liturghie arhierească la Schitul Izvorul Berheciului

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 11 iulie 2014, Sfânta Liturghie la Schitul Izvorul Berheciului. Slujba a fost prilejuită de hramul aşezării monahale închinate Sfintei Eufimia şi Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa a prezentat viaţa Sfintei Olga şi a Sfântului Daniil Sihastrul. „Fiecare popor are sfinţii săi ocrotitori. Aici, la acest schit, au fost aleşi ca ocrotitori un sihastru, Daniil, cel care a fost duhovnicul şi sfătuitorul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, şi Împărăteasa Olga sau Elena a Rusiei“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a menţionat că în ziua de prăznuire a Sfintei Olga s-a dat binecuvântare şi s-au statornicit aceste hramuri pentru aşezământul monahal din „Poiana Maicii Domnului“, după cum a numit Preasfinţia Sa locul pe care se află schitul.

Niciun comentariu: