miercuri, 9 iulie 2014

Lucrări de construcţie la biserica Parohiei Dancaş

În Parohia Dancaş din Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, se află în construcţie Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. În prima jumătate a acestui an s-a reuşit turnarea fundaţiei la sfântul locaş de închinăciune, cu sprijinul Primăriei Miroslava, al donatorilor şi al binefăcătorilor din parohie. „Lucrările au început în luna septembrie 2013. Deşi costul prevăzut în devizul iniţial a fost mărit considerabil, s-a reuşit finalizarea fundaţiei. Mulţumim primarului Dan Niţă şi Consiliului Local al comunei Miroslava, diverşilor donatori, precum şi credincioşilor parohiei care au înţeles că înălţarea unei biserici, dincolo de dificultăţile materiale ale vremurilor noastre, este şansa pe care Dumnezeu ne-o oferă de a fi ctitori“, a spus pr. paroh Claudiu Constantin Gheorghiasa.

Niciun comentariu: