luni, 21 iulie 2014

Sfântul Ilie sărbătorit în cartierul ieşean Alexandru cel Bun

Credincioşii din Iaşi au participat ieri în număr mare la serbarea celui de-al doilea hram al Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. În ajunul sărbătorii, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor numeros de preoţi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Ioan Damian, directorul Centrului de conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. După cuvântul de învăţătură referitor la semnificaţiile sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, părintele protopop Toma Gradinaciuc şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la acest moment de sărbătoare. La final, părintele paroh Petrică Lehaci a mulţumit tuturor preoţilor şi credincioşilor pentru că s-au rugat împreună în ajunul hramului sfântului locaş.

Niciun comentariu: