sâmbătă, 12 iulie 2014

Dezbatere dedicată Aşezământului spitalicesc „Precista Mare“ din Roman

Spitalul „Precista Mare“ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va fi renovat. Studiul de fezabilitate a fost prezentat joi, 10 iulie 2014, la Centrul eparhial Roman, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, a autorităţilor locale şi judeţene şi a mai multor medici specialişti din ţară.

La Roman a avut loc joi, 10 iulie 2014, prezentarea proiectului de fezabilitate privind crearea unui nou spital intitulat Aşezământul spitalicesc „Precista Mare“. La acest eveniment, prezidat de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au fost prezente autorităţile locale şi judeţene, medici şi manageri de spitale, care şi-au exprimat un punct de vedere. „Este important faptul că, în urma demersurilor pe care le-am făcut în ultimii ani din punct de vedere juridic, Spitalul «Precista Mare» a revenit Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Ne-am gândit să îl deschidem în contextul timpurilor, normelor şi exigenţelor care sunt cerute de contemporaneitate. Am angajat mai mulţi specialişti în domeniu, astfel că s-a făcut o prezentare a studiului de fezabilitate în conformitate cu normele şi exigenţele Ministerului Sănătăţii. Sperăm că vom demara în curând lucrările de reabilitare, dotare şi de punere în funcţiune a acestui spital. Considerăm că acest spital va fi important pentru Moldova. Din studiul de fezabilitate s-a constatat că este necesar ca acest spital să se deschidă. El va fi un spital complementar, întrucât din analiza noastră a reieşit că există un segment de populaţie care necesită îngrijiri paliative sau după o intervenţie chirurgicală“, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. Proiectul reprezintă o lucrare întreprinsă de o echipă de management medicală, care a arătat necesităţile medicale ale noului spital din judeţul Neamţ. „Astfel, s-a dorit ca noul spital să nu intre în competiţie cu spitalele din zonă, ci să fie unul complementar, care să ajute la dezvoltarea acestora. Proiectul a fost prezentat Permanenţei eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, urmând ca în perioada următoare să fie demarate procedurile de obţinere a avizelor pentru începerea construcţiei spitalului. Acesta va fi amenajat într-o clădire monument istoric, fiind construit în anul 1873“, a explicat Alexa Aurelian, consilier juridic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Noua instituţie medicală va avea secţii de geriatrie, cămin pentru bătrâni, bloc operator, bloc alimentar, săli de conferinţă, dar şi spaţii de recreere.

Niciun comentariu: