marți, 13 mai 2014

Sfântul Mucenic Ioan Valahul, serbat la Iaşi

Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel“ şi „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“ din cartierul ieşean CUG şi-a serbat ieri hramul. Cu acest prilej, lăcaşul de închinăciune a împlinit un an de când a primit veşmântul sfinţirii.

Credincioşii din Parohia Sfântul Proroc Daniel“ şi „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“ au participat duminică, 11 mai 2014, la orele serii, la slujba Vecerniei unită cu Litia, prilejuită de serbarea celui de-al doilea hram. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de un sobor de preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, pr. Adrian Chirvase, protopop al Protopopiatului Vaslui, şi protos. Calinic Chirvase, stareţul Mănăstirii Coşula din judeţul Botoşani. Răspunsurile la strană au fost oferite de un cor format din studenţi şi absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, dirijat de prep. univ. drd. Adrian Sîrbu. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Marian Timofte, care a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Ioan Valahul. „Sfântul Ioan Valahul, deşi a fost ameninţat că-şi va pierde viaţa, a păstrat dreapta credinţă. Acest lucru a însemnat să suporte umilinţe, jigniri şi bătăi, pentru ca mai apoi să fie executat prin spânzurare. Să-l rugăm pe Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ioan Valahul, să ne păstrăm minţile sănătoase şi curate. Să rămânem în credinţa strămoşilor noştri“, a spus pr. consilier Marian Timofte, care a apreciat lucrarea pastoral-misionară a Parohiei „Sfântul Proroc Daniel“ şi „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“ din cartierul ieşean CUG. Părintele paroh Ioan Chirvasă a amintit apoi că la hramul din acest an se împlineşte un an de când biserica aflată în sărbătoare a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, apoi i-a îndemnat pe credincioşi să se ancoreze în Sfânta Liturghie pentru că „acolo este nădejdea creştinilor“.

Niciun comentariu: