joi, 22 mai 2014

Concurs de creaţie la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din Iaşi

Elevii de la mai multe şcoli şi licee din judeţul Iaşi au participat, în cea de-a doua zi a acestei săptămâni, la un concurs cuprins în calendarul activităţilor educative judeţene. În cadrul celor două secţiuni, creaţie literară şi creaţie plastică, au avut ca temă sărbători şi tradiţii de primăvară la francezi şi/sau la români.

La Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din Iaşi a avut loc marţi, 20 mai 2014, concursul „Le printemps mâinspire“ (Primăvara mă inspiră), aprobat în calendarul activităţilor educative judeţene cu numărul 10453/03.12.2013, poziţia 98. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni, fiecare secţiune având două categorii de vârstă: categoria 11-14 ani (gimnaziu - clasele V-VIII) şi categoria 15-18 ani (liceu - clasele IX-XII). La prima secţiune, participanţii au redactat o creaţie literară (proză, poezie) în limba franceză, având ca temă sărbători şi tradiţii de primăvară la francezi şi/sau la români, celebrarea francofoniei, natura - primăvara. În cadrul celei de-a doua secţiuni, creaţie plastică/abilităţi practice (orice materiale şi tehnici la alegere) - pictură, desen, felicitări orice format, colaje, afişe, însoţite de un text descriptiv de cel puţin 120 de cuvinte în limba franceză, tema a fost legată de sărbători şi tradiţii de primăvară la francezi şi/sau la români, celebrarea francofoniei, natura - primăvara. Organizatorii şi coordonatorii competiţiei au fost: prof. Irina Rusu, prof. Simona Bălan şi prof. Camelia Apopei. La concurs au participat 60 de elevi de la următoarele şcoli şi licee: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din Iaşi, Liceul Tehnologic Economic „V. Madgearu“ din Iaşi, Şcoala Gimnazială Ruşi - Belceşti, Liceul Teoretic „Ion Neculce“ Târgu Frumos, Liceul Tehnologic „Petru Poni“ din Iaşi, Şcoala Gimnazială „Miron Barnovschi“ - Uricani din judeţul Iaşi, Şcoala Gimnazială „Vasile Conta“ din Iaşi şi  Colegiul Tehnic „Gh. Asachi“ din Iaşi. „În anul şcolar următor, în cadrul celei de-a doua ediţii, sperăm ca acest concurs să fie extins la limbile engleză, spaniolă, italiană şi germană. Prin intermediul acestei competiţii dorim să descoperim în rândul copiilor pasiunea pentru limbile străine“, a spus prof. Camelia Apopei.

Niciun comentariu: