luni, 4 noiembrie 2013

Rugăciune pentru persoanele necunoscute, la Bacău

În biserica Cimitirului Şerbăneşti din Bacău a fost oficiată, în prima zi a lunii noiembrie, slujba de pomenire pentru cei plecaţi la Domnul, cunoscuţi sau necunoscuţi. Parastasul a fost săvârşit de PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul Şerbăneşti - Bacău a fost oficiată vineri, 1 noiembrie 2013, Parastasul pentru persoanele necunoscute sau fără rude care sunt îngropate aici. Slujba a fost săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, care a amintit în cuvântul rostit la final de frumoasa tradiţie din ultimii ani de a se înălţa rugăciuni în Cimitirul Şerbăneşti pentru cei plecaţi la Domnul. „Este o bucurie pentru noi că reuşim să continuăm tradiţia pe care am statornicit-o în ultimii ani, aceea de a veni în acest cimitir, dar şi în alte cimitire, pentru a face pomenire acelora care nu au nume. Noi încercăm să intrăm în comuniune de dragoste cu Dumnezeu şi cu cei care au fost părăsiţi de lume, rugâdu-ne să fie pomeniţi de El pentru că noi nu ştim în ce circumstanţe au decedat aceştia“, a spus PS Ioachim Băcăuanul. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la acest moment de rugăciune au asistat credincioşi care au aprins lumânări şi au pus flori la morminte. Ei au adus sute de pachete cu mâncare ce au fost apoi împărţite către centre de copii şi bătrâni, şi ei aflaţi în situaţie dificilă. „Aici au fost îngropaţi mai mulţi oameni care nu aveau rude, care au stat mult timp la morgă şi s-a decis ca o dată pe an să-i pomenim. Avem câteva sute de pachete de la credincioşii din Şerbăneşti. Mâncarea a fost împărţită la copiii de la Căminul «Dragoş Vodă» din Bacău, la cel de pe strada Arcadie Şeptilici, de la Henri Coandă, la Fundaţia «Episcop Melchisedec» Roman şi la Căminul de Bătrâni de la Hârja“, a precizat pr. Adrian Ghinea, de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Şerbăneşti.

Niciun comentariu: