vineri, 29 noiembrie 2013

Compozitorul Dimitrie Suceveanu va fi omagiat la Iaşi

La Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie 2013, de la ora 16:00, Parastasul pentru compozitorul Dimitrie Suceveanu. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi de la Centrul eparhial Iaşi şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, la mormântul compozitorului, aflat în apropierea bisericii. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la naşterea compozitorului Dimitrie Suceveanu şi 115 ani de când a plecat la Domnul. "La iniţiativa Departamentului cimitire, monumente şi servicii funerare din cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a propus Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ca monumentul funerar din Cimitirul «Eternitatea» al compozitorului Dimitrie Suceveanu să fie restaurat. Mormântul se afla într-o stare avansată de degradare. De aceea, se va sfinţi crucea de la mormânt şi se va comemora printr-o slujbă de Parastas marele compozitor de muzică bisericească. Dimitrie Suceveanu a activat de la jumătatea sec. al XIX-lea ca protopsalt al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Protopsaltul Dimitrie Suceveanu şi-a desfăşurat activitatea odată cu Gavriil Musicescu, care a condus în aceeaşi perioadă corul polifonic al catedralei. Cei doi compozitori au lăsat un tezaur inestimabil folosit de Biserica noastră", a spus pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu) - portal

Niciun comentariu: