joi, 24 ianuarie 2013

Moment cultural la Bacău dedicat Unirii Principatelor Române

Cu prilejul împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Primăria Municipiului Bacău, organizează astăzi, de la ora 17:00, un moment cultural artistic. Evenimentul, intitulat „Hai să dăm mână cu mână“, va avea loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan“ din municipiul Bacău. „Băcăuanii vor putea asculta cântece specifice acestui eveniment deosebit din istoria noastră, în interpretarea Coralei «Episcop Melchisedec» a preoţilor Protopopiatului Bacău. De asemenea, Fanfara Unităţii Militare de Aviaţie Bacău va intona cântări specifice zilei Unirii Principatelor, iar elevii Colegiului Naţional de Artă «George Apostu» şi actorii de la Teatrul «George Bacovia» din Bacău vor oferi publicului o serie de momente artistice“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)

Niciun comentariu: