vineri, 14 decembrie 2012

Zece ani de activitate a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“

Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a împlinit ieri zece ani de activitate. De dimineaţă au fost oficiate Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei şi Sfânta Liturghie, urmată de resfinţirea sediului Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă". "Ne-am rugat pentru ca toţi angajaţii, beneficiarii, sponsorii, finanţatorii şi ostenitorii să primească binecuvântarea lui Dumnezeu. În ultimul an, spaţiile sociale au fost reamenajate şi modernizate prin intermediul unei finanţări europene, prin Programul Operaţional Regional. Cu această ocazie am avut alături de noi la sfintele slujbe, pe lângă angajaţii fundaţiei, reprezentanţii partenerilor şi preteni care ne-au fost aproape în diverse activităţi. La final, au fost oferite diplome de onoare tuturor celor care ne-au susţinut în activităţile noastre. Am avut un gând aparte pentru Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a binecuvântat activitatea noastră şi care sprijină fundaţia noastră", a relatat pr. Mihai Doroşincă, directorul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă". (C.C.)

Niciun comentariu: