marți, 18 decembrie 2012

Binecuvântare arhierească în parohia Botoşana, Protopopiatul Suceava 1

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 16 decembrie 2012, Sfânta Liturghie în parohia Botoşana, Protopopiatul Suceava 1. După împărtăşirea credincioşilor, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa pregătirii pentru participarea la cină, care este de fapt Sfânta Împărtăşanie. "Slujba Sfintei Liturghii a fost slujită de IPS Pimen, la invitaţia părintelui paroh Viorel Ilişoi, care a început, alături de credincioşii parohiei, lucrările de pictură la biserică. Pictura este realizată de maestrul Mihai Moroşanu din Suceava. În prezent este finalizat sfântul altar. Cu acest prilej, IPS Pimen a citit o rugăciune de binecuvântare a acestor lucrări", a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. (C.C.)

Niciun comentariu: