sâmbătă, 22 decembrie 2012

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Crăciun

De sărbătoarea Naşterii Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar miercuri, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Buna Vestire" din Piatra Neamţ. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia marţi, 25 decembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, iar în a doua zi de Crăciun va sluji la Catedrala "Naşterea Domnului" din Suceava. În cea de-a treia zi de Crăciun, joi, 27 decembrie, Înalt Preasfinţia Sa va sluji în paraclisul Căminului "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava.
PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi pe 25 decembrie Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar miercuri, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad. În a treia zi de Crăciun, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Vaslui.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia în prima zi de Crăciun Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, iar miercuri, 26 decembrie, va sluji la Biserica "Buna Vestire" din Bacău. Joi, 27 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, PS Ioachim Băcăuanul va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: