sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Slujbă arhierească la Schitul Secrieş

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat joi, 8 noiembrie, Sfânta Liturghie la Schitul Secrieş al Mănăstirii Moldoviţa, din judeţul Suceava. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Sfinţii Mihail şi Gavriil, pomeniţi de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 8 noiembrie. "Sfântul Arhanghel Mihail a fost acela care, atunci când ceata lui Lucifer a ieşit de sub ascultarea lui Dumnezeu, a zis în mijlocul celorlalţi îngeri cuvintele: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!". Sfântul Arhanghel Gavriil a fost cel care a adus vestea cea bună, că Fiul lui Dumnezeu va lua trup omenesc din pântecele fecioresc al Maicii Domnului", a spus IPS Pimen. Schitul Secrieş a fost înfiinţat în anul 2004, când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii cu hramurile "Sfântul Ilie" şi "Acoperământul Maicii Domnului". În prezent, la această aşezare monahală se efectuează lucrări la paraclisul de iarnă. (C.C.)

Niciun comentariu: