joi, 1 noiembrie 2012
Aşezământ social-filantropic în parohia Roşiori, Protopopiatul Roman
În parohia Roşiori, Protopopiatul Roman, a avut loc duminică, 28
octombrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sfinţirea unui
aşezământ social-filantropic. Sfinţirea a fost oficiată de pr. Ioan
Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, ca delegat al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, şi a fost
precedată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru ctitori. La final,
pr. Ioan Gherasimescu a transmis binecuvântarea Episcopului-vicar al
Eparhiei Romanului şi Bacăului pentru "frumoasa activitate
pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată de preotul
paroh Ionuţ Ivănescu şi de comunitatea credincioşilor de la Roşiori".
În continuare au susţinut alocuţiuni pr. Florin Ţuscanu, protopop al
Protopopiatului Roman, care a vorbit despre istoricul bisericii din
Roşiori, precum şi pr. paroh Ionuţ Ivănescu, care a amintit câteva date
referitoare la noul aşezământ social-filantropic închinat Sfântului
Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu