joi, 1 noiembrie 2012
Ajutor şi rugăciune pentru băcăuanii fără adăpost
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia astăzi, de
la ora 10:00, în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din
Cimitirul Şerbăneşti, slujba Parastasului pentru cei adormiţi.
Preasfinţia Sa se va ruga pentru toate persoanele neidentificate, oameni
fără adăpost, fără familie sau uitaţi de rude, care au decedat de-a
lungul anilor. "Este al treilea an când din grija Preasfinţitului
Ioachim Băcăuanul, preoţi şi credincioşi, alături de ierarh, se vor ruga
pentru iertarea tuturor băcăuanilor sărmani, mutaţi la Domnul,
îngropaţi aici şi în alte cimitire ale oraşului. La finalul slujbei,
Preasfinţia Sa, dimpreună cu preoţii parohiei Şerbăneşti, se va deplasa
la Centrul Rezidenţial "Henri Coandă" din Bacău pentru a oferi alimente
şi îmbrăcăminte copiilor aflaţi în această instituţie", a relatat pr.
Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu