vineri, 6 ianuarie 2012
Cursuri de muzică psaltică la Botoşani
Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani îşi cinsteşte mâine ocrotitorul. În această seară va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia vor fi oferite pachete cu alimente tuturor celor prezenţi. Mâine dimineaţă, programul liturgic va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat pr. paroh Petru Fercal, atât credincioşii care se vor ruga în timpul slujbelor, cât şi bătrânii, bolnavii, nevoiaşii sau persoanele imobilizate la pat vor primi pachete cu alimente. Cu prilejul hramului bisericii vor începe o nouă serie de cursuri pentru 50 de tineri. "Pe lângă partea spirituală şi duhovnicească, dorim să întărim partea culturală, implicând în activităţile parohiei pe tineri. În aşezământul parohiei noastre, organizăm încă de anul trecut cursuri de psaltică, de limba franceză, de limba engleză, de greacă nouă, de informatică, de limba română, de matematică şi de chimie. Acum tinerii din Botoşani sunt aşteptaţi să se înscrie la o nouă serie de cursuri gratuite pentru învăţarea muzicii psaltice. Ei vor putea oferi răspunsurile liturgice la strană atât la Sfânta Liturghie, cât şi la slujbele Vecerniei şi Utreniei. Astfel sădim în inima lor dragostea de a sluji lui Dumnezeu", a spus pr. paroh Petru Fercal. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu