sâmbătă, 28 iulie 2012

Slujbă arhierească la hramul parohiei Bereşti

PS Ioachim Băcăuanul, alături de preoţii Protopopiatului Sascut, a slujit ieri în localitatea Bereşti, cu prilejul hramului bisericii parohiale. Credincioşii prezenţi s-au închinat raclei ce adăposteşte moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, adusă de la Catedrala episcopală din Roman. 

Parohia Bereşti, Protopopiatul Sascut, şi-a serbat ieri hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat lângă Biserica "Sfântul Pantelimon" a acestei parohii de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de 60 de preoţi. Sfânta Liturghie a fost perecedată de slujba Aghezmei mici, la finalul căreia biserica parohială a fost binecuvântată cu apa sfinţită. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Dragoş Munteanu, inspector în cadrul Sectorului patrimoniu şi construcţii al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, cu acest prilej a fost adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. "Credincioşii din această parohie au avut prilejul de a se închina raclei cu părticele din sfinte moaşte de la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Oamenii au asistat cu evlavie la Sfânta Liturghie săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul, alături de preoţii din toate parohiile Protopopiatului Sascut. La momentul împărtăşirii, numeroşi copii au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos", a spus pr. Constantin Gherasim, care a adăugat că PS Ioachim Băcăuanul a citit mai multe rugăciuni pentru ploaie.
În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a evidenţiat importanţa mărturisirii dreptei credinţe, a păstrării unităţii şi comuniunii în Hristos. Preasfinţia Sa a subliniat că Sfântul Pantelimon, care ocroteşte parohia Bereşti de peste 150 de ani, este model de mărturisire a credinţei noastre. De asemenea, PS Ioachim Băcăuanul i-a felicitat pe toţi enoriaşii parohiei care, deşi într-o zi caniculară, au lăsat deoparte grijile lumeşti pentru a fi în rugăciune şi comuniune. 

"Legătura adevăratei iubiri în Hristos", prin ascultarea ierarhului

Un cuvânt deosebit de impresionant a fost ţinut de pr. Dumitru Izvoranu, preot pensionar din Bereşti, în vârstă de 95 de ani. Părintele Dumitru Izvoranu, care a păstorit această parohie timp de aproape 40 de ani, a vorbit despre unitatea credinţei în jurul Bisericii lui Hristos şi despre ascultarea faţă de ierarhul locului. "Prin ascultarea de ierarhul locului şi prin împlinirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră şi faptele noastre, ne regăsim în legătura adevăratei iubiri în Hristos. Hramul bisericii noastre înseamnă în primul rând comuniunea celor vii cu cei adormiţi, în Biserica Ortodoxă, pentru că Dumnezeul nostru este al tuturor", a remarcat pr. Dumitru Izvoranu. La final, credincioşii au primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul câte un acatist şi o iconiţă cu Sfântul Pantelimon.

Parastas pentru patriarhul Teoctist, în satul Victoria

La Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din parohia Victoria, Protopopiatul Botoşani, va avea loc mâine slujba Parastasului pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist Arăpaşu, la cinci ani de la trecerea la cele veşnice. La această slujbă, care va fi precedată de Sfânta Liturghie, sunt aşteptaţi să participe preoţii din comuna Victoria, rudele fostului patriarh al României, autorităţi locale şi credincioşi. "Credincioşii din parohia Victoria sunt recunoscători patriarhului Teoctist pentru că a înălţat în acest sat o biserică frumoasă. De aceea, se cuvine ca mereu să ne amintim de fostul patriarh al Bisericii noastre şi să-l pomenim în rugăciunile noastre. În satul Victoria trăiesc multe rude ale patriarhului Teoctist, care sunt aproape de biserică. Încercăm să păstrăm şi să transmitem generaţiilor viitoare memoria celui care a fost patriarhul Bisericii Ortodoxe Române", a spus pr. paroh Liviu Cătălin Liteanu. Amintim că în luna februarie a anului 2009, în satul Victoria a fost dezvelit bustul (foto) vrednicului de pomenire patriarh Teoctist în prezenţa a trei ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a numeroşi preoţi şi credincioşi. (C. Ciofu)

Cerc pastoral în parohia Chiriţeni

În parohia Chiriţeni, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea unui cerc pastoral-misionar. De dimineaţă au fost săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie, fiind citite mai multe rugăciuni pentru ploaie. Părintele Valentin Ioan Anghel de la parohia Potoci a susţinut referatul cu tema "Rugăciunea şi efectele ei în viaţa creştinului şi a vieţii noastre de zi cu zi." După cum ne-a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, la slujba Sfintei Liturghii din ziua pomenirii Sfântului Pantelimon au participat credincioşii din parohia Chiriţeni şi din parohiile învecinate. "Am îndemnat credincioşii să-i crească pe copii în duhul credinţei ortodoxe şi să intensifice rugăciunea, mai ales în această perioadă de secetă. De asemenea, am apreciat lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Gheorghe Avarvarei, care a înălţat cu sprijinul credincioşilor o nouă biserică parohială, ce va primi veşmântul picturii. În parohia Chiriţeni a fost ridicată în ultimii ani o casă parohială şi un aşezământ social. Casa socială urmează să fie finalizată şi dotată cu cele necesare. Nădăjduim că prin ajutorul lui Dumnezeu, al Sfântului Nicolae, ocrotitorul acestei parohii, având sprijinul enoriaşilor, toate aceste lucrări vor fi duse la bun sfârşit", a spus pr. protopop Mihai Damian. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a VIII-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti, Protopopiatul Iaşi 2, iar IPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, va sluji la Nemţişor, localitate aflată în apropierea Mănăstirii Neamţ. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va pune piatra de temelie pentru biserica ce se va ridica în parohia Ţărinca - Deleni, Protopopiatul Hârlău, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala episcopală din Roman. (C.C.)

vineri, 27 iulie 2012

Misiune pastorală în parohia Ciocârleşti

În parohia Ciocârleşti - Scânteia, Protopopiatul Iaşi 3, se află în reparaţie biserica parohială şi casa socială. Fiind o parohie misionară, pr. paroh Emilian Timofte caută să-i ţină pe credincioşi la dreapta credinţă şi să fie aproape de sfânta biserică. În perioada anului şcolar, copiii sunt implicaţi în activităţi catehetice. 

Parohia Ciocârleşti, Protopopiatul Iaşi 3, a fost înfiinţată în anul 1997, după ce, timp de 20 de ani, a fost filia parohiilor Boroşeşti, Scânteia şi Valea Satului. Paraclisul "Sfântul Dimitrie" al acestei parohii a fost sfinţit în anul 1991 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ulterior s-au făcut câteva modificări care au constat în adăugarea absidelor, în extinderea lăcaşului de închinăciune şi în realizarea picturii. "De-a lungul timpului au fost făcute mai multe intervenţii. În ultimii ani s-a realizat izolaţia la exterior, care a fost acoperită cu praf de piatră, iar în perioada următoare se va schimba acoperişul. În anul 2006 a început ridicarea unei case de prăznuire, iar în anul 2008 au fost demarate lucrările la casa parohială. În prezent, casa parohială este finalizată, noi locuind acolo din anul 2009. De asemenea, vom întreprinde lucrări la exteriorul aşezământului social", a declarat pr. paroh Emilian Timofte, care a mai adăugat că toate aceste lucrări vor fi încununate cu slujba de resfinţire.

Îndemn la păstrarea dreptei credinţe

În biserica parohiei Ciocârleşti se oficiază în fiecare duminică şi sărbătoare Sfânta Liturghie, iar sâmbăta seara se săvârşeşte Vecernia unită cu Litia. Pe perioada anului şcolar sunt derulate activităţi catehetice cu tinerii şi copiii din parohie, părintele paroh Emilian Timofte predând de cinci ani religia la şcoala din localitate. În parohia Ciocârleşti există o casă de adunare a cultului baptist. "Săptămâna trecută au fost împărţite localnicilor din Ciocârleşti pachete de la protestanţi. Am făcut tot posibilul să mă stabilesc în parohie pentru că este foarte important pentru enoriaşii noştri. M-am întâlnit cu oamenii nu doar în cadrul sfintelor slujbe, ci şi în activităţile de zi cu zi. Astfel, am mai multe ocazii de a vorbi cu enoriaşii încredinţaţi spre păstorire pentru a-i îndemna să păstreze dreapta credinţă", a mărturisit pr. paroh Emilian Timofte. Parohul de la Ciocârleşti caută să meargă cât mai des prin parohie ca să-i îndemne pe oameni să rămână fii ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi să-i ajute la treburile din gospodărie. "Suntem îngrijoraţi pentru că în Ciocârleşti există cea mai mare casă de adunare baptistă din Moldova, unde se adună foarte multă lume. În acest sens, vom căuta să cerem sprijinul Centrului eparhial Iaşi", a mai spus pr. paroh Emilian Timofte.

Sfinţirea Schitului Valea Seacă, Protopopiatul Paşcani

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi Paraclisul "Acoperământul Maicii Domnului" al Schitului Valea Seacă, din judeţul Iaşi, care aparţine de Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi. Paraclisul de vară, din aşezarea monahală ocrotită de Sfântul Ierarh Dosoftei şi Sfântul Pantelimon, a fost amenajat începând cu luna octombrie a anului 2011, prin implicarea arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi a ierom. Paisie Cernamorit, egumenul Schitului Valea Seacă. "Schitul Valea Seacă are trei vieţuitori, o biserică frumoasă şi un corp de chilii. Acest sfânt altar nou era necesar întrucât în duminici şi sărbători vin să participe la sfintele slujbe foarte mulţi credincioşi. Era nevoie de un loc corespunzător pentru desfăşurarea sfintelor slujbe. Lucrările la acest paraclis de vară au început în luna octombrie a anului trecut", a spus arhim. Nichifor Horia. Schitul Valea Seacă se află la 7 kilometri de Paşcani şi se poate ajunge pe DJ 208. (C. Ciofu)

Campanie pentru promovarea lecturii în parohia Pietrişurile

În parohia Pietrişurile, Protopopiatul Paşcani, a fost lansat la începutul lunii iulie, campania "Îmi place să citesc". Această campanie se adresează copiilor din parohia Pietrişurile. Ei trebuie să împrumute trei cărţi de la biblioteca comunală sau parohială. După ce vor citi aceste cărţi vor trebui să realizeze fişe de lectură. Premierea concursului va avea loc pe 1 septembrie 2012, după slujba Vecerniei, care va oficiată pe podiumul special amenajat pentru resfinţirea bisericii care va avea loc pe 2 septembrie. După cum ne-a relatat pr. paroh Gheorghe Muraru, scopul acestei campanii este acela de a-i încuraja pe copii să lectureze pe perioada vacanţei. "Concursul se adresează tuturor copiilor din parohia noastră. Sperăm să antrenăm în această competiţie în jur de 40 de participanţi. Dacă vom reuşi, cei mai câştigaţi vor fi copii, pentru că fiecare carte înseamnă timp petrecut cu folos. Până la sfârşitul lunii august ei vor trebui să dovedească că au citit cărţile pe care le-au luat pentru a se înscrie în concurs. Copiii vor trebui să realizeze fişe de lectură şi să răspundă la întrebările special concepute de noi. Toţi copiii vor primi premii de participare iar cei mai silitori vor primi premii în cărţi şi dulciuri", a declarat pr. paroh Gheorghe Muraru. Campania a debutat cu sprijinul unui grup de copii, care i-au informat pe micii enoriaşi de acest concurs. (C. Ciofu)

joi, 26 iulie 2012

„Şcoală de vară“ pentru 60 de copii, la Vultureni

Aproape 60 de copii din Vultureni, Stănişeşti, Beneşti şi Bacău sunt implicaţi în aceste zile în activităţile proiectului educaţional "Şcoala de vară". Ediţia din acest an a proiectului este dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, fiind organizată în parteneriat cu mai multe şcoli din judeţul Bacău şi cu Primăria Vultureni. 

Parohia Vultureni, Protopopiatul Sascut, derulează, în perioada 15-29 iulie, a doua ediţie a proiectului educaţional "Şcoala de vară". Acesta este implementat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Şcoala Generală Stănişeşti, Şcoala Generală Beneşti, Şcoala Generală Vultureni şi Şcoala Generală numărul 10 din Bacău, împreună cu cadrele didactice de la aceste instituţii şcolare. După cum ne-a relatat pr. paroh Aurel Cîrlan, în cadrul acestui proiect derulat în filia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Beneşti a parohiei Vultureni, 57 de copii vor participa la activităţi închinate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, de dezvoltare personală, de creaţie literară şi de voluntariat. Totodată ei vor căuta să aducă bucurie în sufletul bătrânilor parohiei prin vizitele organizate la casele acestora. 

Obiective şi rezultate, după patru activităţi

Obiectivele proiectului sunt: participarea copiilor la viaţa comunităţii, reducerea comportamentelor problematice şi înţelegerea importanţei Tainei Sfântului Maslu în viaţa creştinului. Copiii vor vizita bătrânii din comunitate, întrucât anul acesta a fost declarat de către Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European drept "Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii", pentru a le oferi un mic dar din partea şcolii şi a Primăriei Vultureni. "Prin acest proiect ne dorim să avem următoarele rezultate: adecvarea reacţiilor comportamentale ale copiilor, conducând la îmbunătăţirea adaptării la şcoală, în familie şi în societate, optimizarea capacităţii de autocunoaştere, relaţionare şi comunicare interpersonală, antrenarea abilităţilor empatice, dezvoltarea coeziunii şi dinamicii de grup, reducerea comportamentelor problematice", a spus pr. paroh Aurel Cîrlan. Prima activitate religioasă din cadrul proiectului s-a intitulat "Lăsaţi copiii să vină la Mine" şi a avut loc în perioada 15-17 iulie. A doua activitate, "Învăţăm să păstrăm natura", a fost una ecologică şi s-a implementat în perioada 18-21 iulie, în timp ce a treia activitate a fost dedicată bunicilor. Ultima activitate, "Veşnicia s-a născut la sat", începe astăzi şi se încheie pe 29 iulie. Aceasta constă într-un atelier de creaţie şi o şezătoare.
Un alt proiect, "Şcoala din tinda bisericii", se va derula în perioada 15-19 august, în parohia Vultureni, în colaborare cu Şcoala Vultureni, Şcoala Stănişeşti, Şcoala Generală numărul 10 din Bacău şi Primăria Vultureni.

Programul „Evlavioşi în vacanţă“, în Protopopiatul Hârlău

La începutul vacanţei de vară, mai multe parohii din Protopopiatul Hârlău au început derularea programului "Evlavioşi în vacanţă". Prin intermediul acestui program, se doreşte ca preşcolarii şi elevii până în calasa a IX-a să participe la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare. Ei învaţă cântările Sfintei Liturghii, cum să se închine la sfintele icoane sau cum să se comporte în timpul slujbei. "Copiii vin în număr foarte mare la biserică în această perioadă. La finalul vacanţei ei vor fi evaluaţi şi vor fi recompensaţi de către preoţii parohi. În parohia Pârcovaci derulăm acest program de 12 ani. De la an la an, tot mai mulţi copii se alătură acestei iniţiative. Ei primesc daruri, iar în ultimii doi ani au fost răsplătiţi cu pelerinaje la mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţele Iaşi şi Botoşani", a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. În perioada verii, preoţii desfăşoară întâlniri catehetice pentru copii, dar şi alte activităţi menite să ocupe cu folos timpul liber. În luna august a acestui an, Protopopiatul Hârlău va organiza la Mănăstirea Lacuri din judeţul Iaşi o nouă ediţie a taberei de creaţie închinată Sfântului Apostol Luca. (C. Ciofu)

Slujbă misionară în parohia Bărbăteşti

În parohia Bărbăteşti, Protopopiatul Paşcani, a fost oficiată marţi, 24 iulie, o slujbă misionară. Cu acest prilej, pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a sfinţit icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, aşezate la intrarea în sfântul lăcaş. La acest moment au participat credincioşii din cele 36 de familii, păstorite de pr. paroh Dumitru Creţu. "Am trăit un moment de mare bucurie într-o linişte desăvârşită, întrucât satul este aşezat la poalele unei păduri, într-o zonă mai greu accesibilă. După ce au fost sfinţite icoanele sfinţilor ocrotitori ai bisericii parohiale din Bărbăteşti, s-a oficiat slujba la vreme de secetă. Pentru credincioşii din această parohie, cea mai mică din protopopiatul nostru, a fost o mare bucurie acest moment de rugăciune. Ei se bucură de ceea ce au realizat prin implicarea preotului paroh Dumitru Creţu. În ultimii doi ani, biserica parohială a fost înfrumuseţată, astfel încât arată acum ca o adevărată mireasă. Oamenii au rămas cu dorinţa în suflet de a ne mai reîntâlni în atmosfera de linişte şi de trăire autentică a Ortodoxiei", a declarat pr. protopop Pavel Postolachi. (C. Ciofu)

miercuri, 25 iulie 2012

650 de tineri, timp de trei zile în tabără la Nemţişor

Arhiepiscopia Iaşilor va organiza, în perioada 26-29 iulie, la Nemţişor, Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În fiecare zi se va sluji Sfânta Liturghie, care va fi urmată de sesiuni de lucru pe grupe. Programul va cuprinde pelerinaje, activităţi sportive şi conferinţe. Tabăra se va încheia duminică, 29 iulie, după concluziile întâlnirii în plen.

În perioada 26-29 iulie 2012, la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, va avea loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi va reuni tineri din Moldova, Dobrogea, Basarabia, Ucraina sau Franţa. Tema celei de-a treia ediţii a adunării este "Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea - şansă, binecuvântare şi limite". Mâine seară, de la ora 19:30, regizorul Dan Puric va susţine conferinţa "Despre iubirea creştină", iar la final va răspunde întrebărilor pe care tinerii le vor adresa. Vineri, 27 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, iar sâmbătă, 28 iulie, în mijlocul tinerilor va sluji Înalt Preasfinţitul Teofan. De asemenea, duminică, 29 iulie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Răspunsurile la strană vor fi oferite de participanţii la tabără. Ei vor avea posibilitatea să se spovedească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. În tabăra de la Nemţişor vor veni 650 de tineri care vor avea în program, pe lângă sesiunile de lucru, activităţi sportive şi pelerinaje la aşezările monahale din apropierea Mănăstirii Neamţ. Fiecare grupă de tineri va purta numele unui sfânt din calendarul Bisericii Ortodoxe. "Vom avea şase sesiuni de lucru de câte o oră şi jumătate, pe parcursul cărora tinerii grupaţi în echipe de câte 20 vor aprofunda tema acestei ediţii. Participanţii vor discuta împreună şi vor încerca să obţină câteva concluzii şi să obţină răspunsuri la frământările caracteristice vârstei lor. Ne dorim ca ei să plece către casele lor cu un sistem de valori creştine pe care să-l transmită şi celor din jur. În organizarea taberei s-au implicat în mod deosebit Gabriela Pipirig, pr. Cristian Ştefan de la parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, pr. Marian Filip, pr. Gheorghe Marian Filip, coordonatorul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român - filiala Tg. Neamţ, şi voluntari de la Asociaţia Tineretul Ortodox Român şi de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi", a spus protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Resfinţirea Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ - Tomeşti

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi duminică, 29 iulie, Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti, Protopopiatul Iaşi 2.
După slujba de resfinţire, credincioşii prezenţi vor trece prin sfântul altar, iar la finalul Sfintei Liturghii vor primi câte un pachet cu alimente. Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti a fost sfinţită prima dată în anul 1936 de către vrednicul de pomenire mitropolit Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al României.
În decursul anilor au fost efectuate diferite lucrări atât la interior, cât şi la exterior. Din anul 1995 parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti este păstorită de pr. Ghiorghi Florea, care a fost transferat de la parohia Goruni, Protopopiatul Iaşi 2. "Între anii 1995-1999 s-au realizat lucrările la interiorul şi exteriorul sfântului lăcaş. În anul 2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au început lucrările de pictură în tehnica frescă, care s-au terminat anul trecut. "Toate lucrările s-au efectuat prin contribuţia enoriaşilor din parohia noastră şi din alte parohii vecine. La acest moment de sărbătoare le mulţumim tuturor pentru jertfa depusă şi rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze cu darurile Sale", a spus pr. paroh Ghiorghi Florea. (C. Ciofu)

Aşezământ social în parohia Sarafineşti

În parohia "Sfântul Dumitru" Sarafineşti - Corni, Protopopiatul Botoşani, a început, în anul 2009, construirea unui aşezământ social. Cea mai mare parte a fondurilor au provenit de la enoriaşii din parohia Sarafineşti. Structura clădirii a fost proiectată după nevoile oamenilor din Sarafineşti. Aşezământul este format din lumânărar, o sală de mese, cameră pentru prepararea hranei şi birou parohial, unde va fi amenajată biblioteca parohială. "Am întâlnit diferite probleme, însă cu ajutorul lui Dumnezeu, al credincioşilor parohiei noastre şi al consiliului local al comunei Corni au fost demarate aceste lucrări. Aşezământul are 30 de metri lungime şi opt metri lăţime, stadiul lucrărilor fiind la centură. Urmează ca în perioada următoare să fie montat acoperişul. Nădăjduim să putem duce la bun sfârşit această investiţie care este necesară unei comunităţi creştine", a spus pr. paroh Sorin Mihai Iftime. În aşezământul parohiei Sarafineşti vor fi organizate praznicele pentru cei adormiţi, dar şi activităţile catehetice pentru tineri şi copii. Între anii 1998-1999, credincioşii parohiei Sarafineşti au ridicat o casă parohială. De asemenea, în anul 1998, pr. Sorin Mihai Iftime a demarat în anul 1998 lucrările de construcţie la biserica din satul Mesteacăn - Corni, ale cărei lucrări de zidire au fost terminate şapte ani mai târziu. (C. Ciofu)

marți, 24 iulie 2012

Tabără de creaţie de pictură - icoană pe sticlă în parohia Izvoare

Parohia Izvoare şi Asociaţia culturală "Arte.ro" din Piatra Neamţ au organizat, timp de o săptămână, Tabăra de creaţie de pictură - icoană pe sticlă "Ars Sacra". Activităţile au reunit 100 de copii care au pictat icoane, au mers în pelerinaj şi s-au bucurat împreună. 

În perioada 16-22 iulie, în parohia Izvoare, Protopopiatul Piatra Neamţ, a avut loc prima ediţie a Taberei de creaţie de pictură - icoană pe sticlă "Ars Sacra". Tabăra a avut loc în cadrul unui proiect educaţional al Asociaţiei culturale "Arte.ro" din Piatra Neamţ, cu sprijinul parohiei "Izvorul Tămăduirii" - Izvoare, reprezentată de pr. paroh Romeo Leonte. Un aport deosebit l-a avut comunitatea parohiei Izvoare, dar şi implicarea voluntarilor Andrei Nuţu, Andreea Lemnaru, Eva Todica şi Cristiana Tăpăloagă de la Asociaţia culturală "Arte.ro". Au participat 60 de elevi cu vârste cuprinse între 5-15 ani, membri ai Clubului de pictură al Asociaţiei culturale "Arte. ro", dar şi elevi ai şcolii din Izvoare. "Copiii au învăţat tehnica picturii de icoane pe sticlă după modelul "Nicula", au participat la jocuri şi activităţi educative de autocunoaştere. De asemenea, ei au mers în drumeţie, s-au rugat şi au luat prânzul împreună. Un moment deosebit a fost trăit în ziua cinstirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Atunci au fost aniversaţi sărbătoriţii zilei. Cu toţii s-au bucurat de vacanţă şi şi-au făcut prieteni noi", a relatat prof. Cristina Spânache Petrariu, coordonatorul taberei şi preşedintele Asociaţiei culturale "Arte.ro" din Piatra Neamţ.
Tabăra s-a încheiat duminică, 22 iulie, după Sfântă Liturghie oficiată în biserica parohială. Atunci, copii, părinţi, bunici şi localnici din localitatea Izvoare au participat la vernisajul expoziţiei de icoane, care a reunit circa 100 de lucrări reprezentând pe Maica Domnului, pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe mai mulţi sfinţi din calendarul Bisericii noastre. "Din lucrările expuse transpar inocenţa şi bucuria din sufletele micilor pictori iconari. Dincolo de mici schimbări în organizare, greşeli inerente oricărui început, consider că această primă ediţie a taberei din parohia Izvoare a avut un real succes. Din întrebările care mi s-au adesat de către elevi la sfârşitul vernisajului am înţeles că ei vor duce această experienţă mai departe şi vor mai încerca în timpul vacanţei pictura pe sticlă, spre desăvârşirea lor ca mici artişti şi spre bucuria celor care le poartă de grijă", s-a exprimat prof. Cristina Spânache Petrariu.
Asociaţia culturală "Arte.ro" din Piatra Neamţ a organizat, la începutul acestei luni, o tabără de icoane în parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" - Dumbrava Roşie II, Protopopiatul Piatra Neamţ, activitatea din parohia Izvoare fiind a doua de acest gen. Prof. Cristina Spânache Petrariu ne-a explicat că Asociaţia culturală "Arte.ro" poate răspunde solicitărilor preoţilor parohi de a desfăşura activităţi recreative şi de creaţie pentru micii enoriaşi

Sfântul Ilie, cinstit în oraşul Huşi

Biserica "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Huşi a îmbrăcat vineri, 20 iulie, straie de sărbătoare. Programul liturgic a început joi, 19 iulie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat pr. Florin Grosu, secretar al Protopopiatului Huşi, programul liturgic a continuat a doua zi cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Parohia "Sfântul Ilie" din Huşi este păstorită de pr. Marius-Cătălin Antohi, care este şi protopop al Protopopiatului Huşi. Biserica acestei parohii este cea mai nouă biserică din oraş, piatra de temelie fiind pusă în anul 2004 de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş. "În octombrie 2004 s-a început ridicarea pereţilor din bârne, dar lucrările au fost oprite în urma unor solicitări de revendicare a terenului pe care se ridica biserica. Cu toate acestea, justiţia a respins aceste solicitări în anul 2007, iar la începutul lunii august a anului 2009 s-au reluat lucrările de construcţie. Pe data de 15 decembrie 2009 s-au încheiat finisajele la exterior şi la interior, montându-se şi sistemele de încălzire şi climatizare. În prezent se lucrează la montarea catapetesmei", a menţionat pr. Florin Grosu. Fondurile necesare pentru construcţia sfântului lăcaş au provenit de la enoriaşii din parohie şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte. "Am fost sprijiniţi de oameni care au reacţionat pozitiv la solicitările noastre de a contribui la construcţia unui lăcaş de închinăciune. Nădăjduim ca anul acesta, după finalizarea lucrărilor la catapeteasmă, biserica să fie sfinţită de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor", a spus pr. paroh Marius-Cătălin Antohi. (C. C.)

Activităţi educative în parohia Pancu

Parohia Pancu - Vorona, Protopopiatul Botoşani, organizează în această perioadă mai multe activităţi în care sunt implicaţi copiii din parohie. Aceştia învaţă cântările Sfintei Liturghii, vizionează filme ce au caracter creştin, pictează şi citesc din cărţile bibliotecii parohiale. În perioada 13-14 iulie, 32 de copii din parohie, alături de pr. paroh Simeon Relu Enache, au mers într-un pelerinaj la mănăstirile şi obiectivele turistice din Bucovina.
"Aceste activităţi sunt organizate din dragoste pentru copiii parohiei noastre. Avem nădejdea că se vor apropia mai mult de Biserică şi vor cunoaşte bogăţiile credinţei noastre ortodoxe şi ale culturii româneşti. Nădăjduim că prin activităţile la care ei participă să-i putem îndruma din punctul de vedere al educaţiei religioase şi civice. Dorim să închegăm o legătură vie cu micii enoriaşi, dar şi cu membrii familiilor lor", a spus pr. paroh Simeon Relu Enache.
Activităţile educative se desfăşoară atât în biserica parohială, cât şi în sediul fostei şcoli generale din Pancu, care a fost pus la dispoziţie de Primăria Vorona. La finalul vacanţei de vară copiii implicaţi în proiectele educative vor primi diplome de excelenţă din partea parohiei Pancu. (C. C.)

luni, 23 iulie 2012

Cantina „Sfântul Ilie“ din Botoşani asigură hrana a 100 de nevoiaşi

 Parohia "Sfântul Ilie" din Botoşani şi-a cinstit vineri, 20 iulie, ocrotitorul. Cu acest prilej, la iniţiativa părintelui paroh Lucian Leonte, a fost sfinţită cantina socială a parohiei. Aşezământul, aflat la parterul casei parohiale, a fost supus în ultima perioadă unui amplu proces de modernizare şi dotare. Cantina "Sfântul Ilie" din Botoşani este locul unde zilnic 100 de oameni cu o situaţie materială precară primesc gratuit hrană. 

Cantina socială "Sfântul Ilie" a parohiei "Sfântul Ilie" din Botoşani a fost resfinţită vineri, 20 iulie, de către un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Lucian Leonte, care este şi protopop al Protopopiatului Botoşani, cantina funcţionează din anul 1998 şi oferă în fiecare zi hrană pentru 100 de nevoiaşi. Anul acesta, a fost reabilitată cu sprijinul unor sponsori din Germania, prieteni ai parohiei "Sfântul Ilie" din Botoşani. "La hramul Sfântului Ilie din acest an am avut în primul rând bucuria duhovnicească a cinstirii protectorului nostru, înaintea căruia ne rugăm să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi. Joi, 19 iunie, ne-am bucurat împreună la slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în ziua hramului un sobor de preoţi a slujit Sfânta Liturghie. Slujitorii sfântului altar au oficiat cu prilejul hramului slujba de resfinţire a cantinei, în prezenţa câtorva invitaţi şi a beneficiarilor noştri. Pentru noi a fost o bucurie, întrucât acest moment a reprezentat o încununare a unui efort deosebit. Suntem mulţumiţi pentru că avem un spaţiu bine dotat şi reînnoit pentru a putea face slujirea socială corespunzătoare tututor cerinţelor", a explicat pr. paroh Lucian Leonte. 

Sprijin pe bază de anchetă socială

Alimentele pentru cele 100 de persoane provin din donaţiile enoriaşilor. Părintele paroh Lucian Leonte ne-a mărturisit că ori de câte ori există un impas financiar, sunt înălţate rugăciuni la Sfântul Ilie şi se face apel la credincioşi. "Nu am rămas niciodată fără alimente, astfel încât să nu putem oferi hrana celor nevoiaşi. Mereu am avut strictul necesar pe o perioadă de două săptămâni", a spus pr. paroh Lucian Leonte.
Persoanele nevoiaşe care servesc hrana la Cantina "Sfântul Ilie" au fost selectate în urma unei anchete sociale efectuată de Dorina Raţă, asistent social al Protopopiatului Botoşani. "Fiecare asistat social are un dosar care dovedeşte faptul că are nevoie de sprijin. Avem persoane trimise de instituţiile de ocrotire socială, care fac parte din mai multe parohii botoşănene", a adăugat pr. paroh Lucian Leonte. Hrana pentru cele 100 de persoane este preparată de o bucătărească încadrată şi de un grup de femei din parohie, care se ostenesc benevol. În anumite situaţii, parohia "Sfântul Ilie" intervine în cazurile sociale deosebite prin oferirea de lemne pentru foc, medicamente, sprijin financiar ş.a.

Hramul Bisericii „Sfântul Ilie“ din Bârlad

Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad a îmbrăcat vineri, 20 iulie, straie de sărbătoare. În ajunul praznicului slujba Vecerniei a fost oficiată de un sobor de preoţi din oraşul Bârlad. După cum ne-a relatat pr. paroh Vasile Lăiu, care este şi protopop al Protopopiatului Bârlad, la această slujbă au participat peste 1.000 de credincioşi. Vineri dimineaţă, a fost oficiată slujba Utreniei, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. "Biserica parohiei noastre a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care au venit să se roage în ziua sărbătoririi Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Mulţimea bârlădenilor prezenţi la acest hram arată evlavia pe care ei o au la Sfântul Ilie Tesviteanul. Oamenii au avut posibilitatea să se roage alături de soborul de preoţi, care au citit mai multe rugăciuni pentru ploaie. Nădăjduim că Sfântul Ilie, ocrotitorul parohiei noastre, va slobozi ploaia prin rugăciunile pe care le înalţă la Dumnezeu", a relatat pr. paroh Vasile Lăiu. Biserica "Sfântul Ilie", unul dintre cele mai reprezentative lăcaşuri de închinăciune din Bârlad, a fost resfinţită acum un an, în urma unui amplu proces de reconsolidare şi înfrumuseţare. (C. Ciofu)

Înalt Preasfinţitul Teodosie a slujit la Fălticeni

Credincioşii din mai multe parohii ale oraşului Fălticeni au participat sâmbătă, 21 iunie, la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi, în Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni. Slujba arhierească a fost oficiată în contextul manifestărilor dedicate hramului acestui sfânt lăcaş. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre sensul vieţii. "Sensul vieţii noastre este acela de a ajunge la Hristos - Soarele vieţii, care nu apune niciodată. Mântuitorul nu oferă doar lumină, ci şi putere de viaţă, care înseamnă bucurie nesfârşită. Sensul vieţii noastre pământeşti este acela de a ajunge la întâmpinarea luminii cereşti. Hristos este cel care luminează şi ţine tot neamul omenesc", a spus IPS Teodosie. Programul litugic a continuat cu Parastasul pentru eroi, pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Ilie" şi pentru personalităţile culturale ale oraşului Fălticeni plecate în lumea veşniciei. A urmat o procesiune în jurul Bisericii "Sfântul Ilie" cu raclele în care se află fragmente din moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi părticele din moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion. Amintim că moaştele Sfântului Andrei Criteanul au fost aduse joi, 19 iulie, la Fălticeni, din Arhiepiscopia Tomisului, cu prilejul hramului Bisericii "Sfântul Ilie". (C. Ciofu)

Resfinţirea bisericii parohiei Ruşi - Valea Mare

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a resfinţit ieri Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din parohia Ruşi - Valea Mare, Protopopiatul Bacău. În ultimii patru ani, lăcaşul de închinăciune a fost supus unui proces de înfrumuseţare şi consolidare. Părintele paroh Cătălin Acatrinei a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul rangul de iconom.

Enoriaşii din cele 100 de familii ale satului Ruşi - Valea Mare, Protopopiatul Bacău, dar şi din satele învecinate au participat ieri la resfinţirea bisericii parohiale. După târnosirea lăcaşului de închinăciune de către PS Ioachim Băcăuanul, oamenii au trecut prin sfântul altar pentru a se închina sfintei mese. În cuvântul adresat celor prezenţi, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a evidenţiat dragostea enoriaşilor din Ruşi - Valea Mare faţă de Biserica lui Hristos. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la repararea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale, îndemnându-i să păstreze în sufletele lor credinţa ortodoxă pe care au primit-o de la înaintaşii lor. Părintele paroh Cătălin Acatrinei a făcut o scurtă dare de seamă, iar pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru prezenţă şi pentru că a binecuvântat lucrările Bisericii "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". "Prezenţa credincioşilor a fost numeroasă, întrucât ei nu au mai primit un ierarh în zonă de mai mulţi ani. Părintele paroh Cătălin Acatrinei a primit disticţia de iconom, iar celor care au susţinut lucrările de reabilitare şi înfrumuseţare li s-au oferit diplome şi distincţii. A fost o atmosferă deosebită în care ne-am bucurat împreună la acest moment unic din viaţa unei parohii", a precizat pr. protopop Constantin Tomozei. 

Lucrări de reparaţii "cu banul văduvei"

Biserica parohiei Ruşi - Valea Mare datează din anul 1856. În ultimii ani a beneficiat de ample lucrări de restaurare efectuate sub coordonarea părintelui paroh Cătălin Acatrinei. "Lucrările de restaurare a bisericii au fost demarate după ce am fost numit în această parohie. Pe lângă reparaţiile capitale din interior, necesare datorită vechimii bisericii, am reuşit să pictăm şi interiorul sfântului lăcaş. De asemenea, cu sprijinul credincioşilor, am schimbat şi acoperişul bisericii", a spus părintele Acatrinei. Lucrările de reabilitare şi înfrumuseţare au fost întreprinse la Ruşi - Valea Mare prin osteneala enoriaşilor, majoritatea având o situaţie materială precară. "Cu banul văduvei, localnicii au căutat să ajute biserica din satul lor, locul în care se roagă în duminici şi sărbători, sau la alte momente din viaţa lor. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a subliniat în cuvântul de învăţătură că toţi trebuie să avem grijă de casa lui Dumnezeu. Preasfinţia Sa a mai adăugat că pe Dumnezeu Îl putem iubi doar prin faptele cele bune", a amintit pr. protopop Constantin Tomozei.

Sărbătoare tradiţională la Mănăstirea Bogdăneşti

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdăneşti, aflată în apropiere de oraşul Fălticeni. Slujba a fost oficiată cu prilejul hramului acestei aşezări monahale, ocrotită de Sfântul Ilie Tesviteanul. Acest hram este serbat în fiecare an în prima duminică după sărbătoarea Sfântului Ilie. După cum ne-a relatat pr. Florentin Loghinoaia, de la parohia Bogdăneşti, la această slujbă au participat numeroşi credincioşi. "În cuvântul de învăţătură, IPS Pimen a vorbit despre vindecare, pornind de la Evanghelia din Duminica a VII-a după Rusalii, şi despre datoria noastră de a alina suferinţele trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor, în calitate de preoţi. Înalt Preasfinţia Sa a evidenţiat destoinicia părintelui Gheorghe Loghinoaia care aduce alinarea suferinţei celor peste 100 de bătrâni care se află internaţi în aşezământul creştin-filantropic al Mănăstirii Bogdăneşti. Aceşti bătrâni primesc asistenţă trupească şi sufletească prin mila lui Dumnezeu şi prin dragostea credincioşilor care vin cu darul lor la sfântul altar. Aproape în fiecare zi, ei aduc din jertfa lor un dar pentru cei aflaţi în suferinţă", a relatat pr. Florentin Loghinoaia. Mănăstirea Bogdăneşti a fost reînfiinţată în anul 1994, prin străruinţa preotului Gheorghe Loghinoaia, pe locul unui aşezări monahale mai vechi întemeiată la 1363 de către voievodul Bogdan Întemeietorul. "Această mănăstire are caracter filantropic, fiind condusă de un preot de mir", a explicat pr. Florentin Loghinoaia. (C. Ciofu)

Acţiune de ecologizare într-o parohie ieşeană

Centrul de Tineret "Sfânta Mahramă" al parohiei "Sfânta Mahramă a Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a organizat sâmbătă, 21 iulie, o acţiune de ecologizare în cadrul proiectului "Noi vrem să arate altfel!". Activitatea de curăţare a părculeţelor de joacă din parohie a fost întreprinsă de 18 tineri care au adunat deşeurile şi au curăţat de buruieni spaţiile din zona Cantemir destinate copiilor. Scopul proiectului a fost de a-i conştientiza pe oameni că sunt responsabili şi de curăţarea spaţiilor verzi, a locurilor din jurul casei în care locuiesc. "Este a treia activitate de ecologizare iniţiată în ultimele două luni de Centrul de Tineret "Sfânta Mahramă". Prima acţiune a fost organizată cu tineri de etnie romă, în timp ce la a doua s-au implicat alţi tineri din parohie. Ultima activitate a fost mai deosebită deoarece s-a derulat atât prin implicarea tinerilor de etnie română, cât şi a acelor de etnie romă. Ne bucurăm că tinerii parohiei "Sfânta Mahramă a Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi au răspuns cu entuziasm şi bucurie acestei iniţiative. În sfânta biserică îi învăţăm pe creştini să protejeze natura şi să o înfrumuseţeze. Un creştin bun are grijă nu doar de propria casă, ci şi de natura înconjurătoare. Sper ca exemplul oferit de aceşti tineri să fie urmat şi de creştinii care locuiesc în această zonă", a declarat pr. Gheorghe Mihăilă, slujitor la Biserica "Sfânta Mahramă a Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Iaşi. (C. Ciofu)

sâmbătă, 21 iulie 2012

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica a VII-a după Rusalii, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Bogdăneşti din Fălticeni, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din parohia Ruşi - Valea Mare, Protopopiatul Bacău. (C.C.)

Pelerinajul sfinţilor în ţinutul Fălticenilor

Moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi cele ale Sfinţilor Epictet şi Astion au fost purtate ieri în procesiune pe străzile din municipiul Fălticeni. Pelerinajul a avut loc cu prilejul hramului Bisericii "Sfântul Ilie" din Fălticeni. Astăzi, slujba Sfintei Liturghii din biserica Sfântului Ilie din Fălticeni va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teodosie. 

Sărbătoarea oraşului Fălticeni a fost marcată într-un mod deosebit ieri la Biserica "Sfântul Ilie" din centrul oraşului. De dimineaţă, credincioşii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune aflat în sărbătoare. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla în care se află moaştele Sfântului Andrei Criteanul, aduse la Fălticeni de la Constanţa, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În baldachinul special amenajat în curtea sfântului lăcaş a fost aşezată şi racla în care se află fragmente din moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, alături de un sobor de preoţi, care a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. În acelaşi timp, pr. protopop Constantin Patrolea a făcut referire la patimile care îi stăpânesc adesea pe oameni, amintind că prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ale căror sfinte moaşte au poposit la Fălticeni, creştinii sunt îndemnaţi să caute spre vindecarea sufletului lor. "Avem momente când trebuie să vorbim cu sufletul nostru pentru a îndepărta răul şi patimile. Mântuitorul Hristos ne spune:"Omul cel bun, din comoara lui cea bună, scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea, scoate afară cele rele" (Matei 12-35). Să dea Bunul Dumnezeu ca Sfânta Liturghie şi evlavia noastră la sfinţii ale căror moaşte ne-am închinat astăzi (n.r. ieri) să ne fie spre bucurie, spre folos sufletesc şi spre binecuvântare", a spus pr. protopop Constantin Patrolea.
Părintele paroh Ionel Marian a mulţumit preoţilor slujitori şi credincioşilor pentru că s-au rugat împreună la hramul Bisericii "Sfântul Ilie" din Fălticeni. Apoi, pr. paroh Ionel Marian şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de cei care s-au ostenit la organizarea hramului şi i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. A urmat Parastasul pentru ctitorii şi preoţii care au slujit în Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni.

Pelerinaj pentru mărturisirea credinţei

Pelerinajul cu moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion a pornit din faţa Bisericii "Sfântul Ilie". Mai întâi s-a dat binecuvântare, după care s-au citit rugăciunile începătoare, urmând ca mai apoi să se cânte "Sfinţilor mucenici", dar şi alte cântări religioase specifice acestui moment. Procesiunea, la care au participat toţi credincioşii prezenţi la slujbă, a pornit în dangătul clopotelor. În faţa acestei procesiuni, a mers un enoriaş îmbrăcat în costum naţional care a bătut toaca. A urmat un grup de credincioşi care au ţinut în mâini icoanele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, prapuri, felinare şi cruci. În urma baldachinului cu sfintele moaşte, purtat pe umeri de patru bărbaţi, au mers preoţii, alături de mulţimea de oameni, care au cântat şi s-au rugat, cinstind astfel sfinţii şi mărturisind credinţa ortodoxă. "Am pornit în acest pelerinaj cu gândul de a mărturisi evlavia şi credinţa noastră în oraşul Fălticeni. Dorim să arătăm că în acest oraş sărbătoarea Sfântului Ilie este în primul rând a rugăciunii. Am venit cu toţii să ne rugăm pentru binele nostru şi pentru binecuvântarea familiilor noastre", a mărturisit pr. protopop Constantin Patrolea.
Traseul procesiunii a fost următorul: Biserica "Sfântul Ilie" - Spitalul Municipal din Fălticeni - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Primăria Municipiului Fălticeni - Catedrala "Învierea Domnului" - Biserica "Sfântul Ilie". În faţa Primăriei Fălticeni, sfintele moaşte au fost aşteptate cu emoţie de conducerea şi angajaţii instituţiei. 

Procesiune iniţiată de părintele Teodor Constantin Marian

Pelerinajul închinat sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul este o tradiţie începută acum şase ani de vrednicul de pomenire Teodor Constantin Marian, fost slujitor la Biserica "Sfântul Ilie", plecat la Domnul în luna noiembrie a anului trecut. "Acest pelerinaj din "oraşul în care nu se întâmplă nimic", cum se spunea cu ani în urmă, este un moment de trăire duhovnicească şi de mărturisire a credinţei noastre. Prin această procesiune, paşii pelerinului intră în cadenţă cu paşii sfinţilor, pe cărarea mântuirii. Acest pelerinaj are loc în acest an la îndemnul Înalt Preasfinţitului Teodosie, care mi-a spus că procesiunea trebuie să aibă loc în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Părintele Teodor Constantin Marian a fost cel care, acum şase ani, a avut iniţiativa de a face ceva deosebit cu prilejul sărbătorii Sfântului Ilie, ocrotitorul oraşului. Sunt sigur că părintele Teodor Constantin Marian ne zâmbeşte din împărăţia cerurilor", a remarcat pr. paroh Ionel Marian.
Credincioşii de toate vârstele au participat cu bucurie la pelerinaj, apoi s-au închinat sfintelor moaşte. Mircea Moisei din Fălticeni: "M-am bucurat foarte mult pentru că am participat la acest pelerinaj şi la Sfânta Liturghie". Robert Vrabie, elev din Fălticeni: "Am venit cu mama la acest pelerinaj şi îmi place foarte mult pentru că sunt mulţi preoţi şi credincioşi care se roagă împreună". "Am venit să particip la acest pelerinaj pentru că avem credinţă. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea ploaie prin rugăciunile Sfinţilor Andrei Criteanul, Epictet şi Astion", a spus Mihai din Paşcani.
Programul manifestărilor de la Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni a continuat aseară cu oficierea Cununiei de aur pentru 31 de perechi care împlinesc 50 de ani de căsătorie. În această dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teodosie.

vineri, 20 iulie 2012

Sărbătoare în parohia „Sfântul Ilie“ - Dancu

Biserica "Sfântul Ilie" - Dancu, Protopopiatul Iaşi 2, îşi cinsteşte astăzi ocrotitorul. Cu acest prilej a fost adusă spre închinarea credincioşilor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Enoriaşii parohiei sunt aşteptaţi astăzi la slujba Sfintei Liturghii, care va fi precedată de slujba Utreniei şi a Acatistului. 

Credincioşii din parohia "Sfântul Ilie" - Dancu au avut ieri bucuria de a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Sfânta icoană a fost adusă cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi prin bunăvoinţa arhim. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. Icoana făcătoare de minuni a fost întâmpinată de un sobor de preoţi şi de numeroşi credincioşi care ţineau în mâini flori şi lumânări aprinse. Slujitorii sfântului altar au oficiat apoi Acatistul Bunei Vestiri, timp în care enoriaşii s-au rugat în genunchi.
Bucuria şi emoţia unora dintre cei prezenţi a fost cu atât mai mare cu cât s-au închinat pentru prima dată icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. "M-am închinat icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu pentru prima dată. Am aşteptat cu multă bucurie ca icoana să ajungă în parohia noastră. Mulţumim Maicii Domnului şi Sfântului Ilie pentru această binecuvântare. Nădăjduim ca prin ajutorul celor doi sfinţi să terminăm lucrările care mai sunt de realizat la biserica noastră pentru a ajunge în ziua în care acest sfânt lăcaş va fi sfinţit", a mărturisit Petru Leahu, membru în consiliul parohial al Bisericii "Sfântul Ilie" - Dancu. 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a adus mare bucurie
 
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu a ajuns în parohia "Sfântul Ilie" - Dancu la dorinţa părintelui paroh Ilie Dănuţ Popovici şi a enoriaşilor acesteia. Iar dorinţa li s-a îndeplinit chiar în ziua în care biserica lor îşi serbează hramul, una dintre cele mai frumoase zile din viaţa comunităţii. "Anul trecut, icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu a fost adusă la hramul Bisericii "Sfântul Andrei" din Iaşi. M-a impresionat evlavia sutelor de credincioşi veniţi la slujbă pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni. De aceea, am considerat că putem oferi această bucurie şi enoriaşilor parohiei noastre care ne-au fost alături în demersul nostru de a ridica o biserică în cinstea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Am cerut binecuvântare de la Înalt Preasfinţitul Teofan, care ne-a spus atunci când a venit în parohia noastră că Biserica "Sfântul Ilie" seamănă cu cea din satul natal al Înalt Preasfinţiei Sale. Mulţumim arhimandritului Nicodim Gheorghiţă pentru că a binevoit ca icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să poposească la hramul bisericii noastre. Nădăjduim ca prin acest pelerinaj credincioşii noştri să sprijine din puţinul lor lucrările care mai sunt de realizat", a remarcat pr. paroh Ilie Dănuţ Popovici. 

Cuvânt de apreciere pentru lucrarea pastoral-misionară

Programul liturgic a continuat cu slujba Vecerniei unită cu Litia oficiată de un sobor de preoţi. La final, pr. Matei Coruga de la parohia ieşeană "Sfântul Vasile" - Tătăraşi a vorbit despre minunile icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. A urmat cuvântul părintelui Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, care a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan cu prilejul hramului Bisericii "Sfântul Ilie" - Dancu. Părintele protopop Vilie Doroşincă l-a felicitat pe părintele paroh Ilie Dănuţ Popovici cu prilejul serbării zilei numelui şi pentru lucrarea pastoral-misionară pe care o desfăşoară de aproape două decenii în parohia pe care o păstoreşte.
Credincioşii prezenţi în număr mare la această slujbă au primit litie şi au fost miruiţi, apoi s-au închinat icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. La ieşirea din biserică, membrii comitetului parohial au oferit celor prezenţi câte un pachet cu alimente. 

Lucrări aproape de finalizare

Biserica "Sfântul Ilie" - Dancu a început să fie construită în anul 1994, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Sfântul lăcaş este finalizat, fiind pictat în interior. De asemenea, s-au achiziţionat catapeteasma, iconostasul Maicii Domnului şi al Mântuitorului Hristos, precum şi stranele pentru cântăreţi. "Anul acesta a fost ridicat gardul din piatră de munte cu plasă de fier forjat. În acelaşi timp, s-au placat cu piatră scările din faţa sfântului lăcaş. Ne bucurăm că lucrările se apropie de final, pentru a pregăti biserica pentru primirea veşmântului sfinţirii", a declarat pr. paroh Ilie Dănuţ Popovici. În curtea lăcaşului de închinăciune se află în construcţie un aşezământ social. Aici se derulează mai multe activităţi cu tinerii şi copiii din parohie şi din instituţiile şcolare partenere. "La acest ceas de sărbătoare ne aducem aminte de cei care au ajutat la construcţia sfântului lăcaş închinat Sfântului Ilie. Aici mă refer la familia Comănescu Constantin şi Daniela, care au răspuns mereu apelului nostru", a spus pr. paroh Ilie Dănuţ Popovici.