joi, 11 septembrie 2014

„Rugăciunea la mormintele celor dragi este de mare ajutor“

Enoriaşii din Parohia Capu Satului, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au participat marţi, 9 septembrie 2014, la slujba Parastasului pentru cei adormiţi, oficiată în curtea Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“. Oamenii au venit astfel la cimitir pentru a se ruga ca sufletele celor adormiţi să se aşeze cu drepţii, în lumina veşniciei, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

De un sfert de secol, enoriaşii din Parohia Capu Satului, aflată la poalele Muntelui Rarău din Câmpulung Moldovenesc, vin la mormintele celor dragi pentru a-i pomeni în ziua cinstirii Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. Această tradiţie a fost statornicită acum 25 de ani de părintele paroh Teodor Giosan, fiind mutată de pe 8 noiembrie. Sub streaşina sfântului locaş, oamenii au aşezat prinoasele pregătite pentru a fi împărţite de sufletele celor adormiţi. Slujba de pomenire a fost oficiată pe podiumul din faţa clopotniţei de către un sobor de preoţi din mai multe parohii ale Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Înainte de „Veşnica pomenire!“, părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa pomenirii celor adormiţi, amintind de Evanghelia bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. „Această pericopă ne spune că bogatul a ajuns în iad, iar săracul Lazăr într-un loc de odihnă. Pilda menţionează apoi că bogatul cere ajutor întrucât se chinuia rău în văpaie. Atunci, bogatul îl roagă pe Lazăr ca Avraam să trimită pe cineva să-i ude buzele. Rugăciunea frăţiilor voastre la mormintele celor dragi este de mare ajutor celor care au plecat la Domnul“, a spus pr. protopop Aurel Goraş. Părintele paroh Teodor Giosan a mulţumit părinţilor pentru că au slujit împreună în această zi de sărbătoare, accentuând importanţa prezenţei credincioşilor la mormintele celor dragi. „În cei 30 de ani de slujire în această parohie, am condus la mormânt în jur de 1.500 de suflete. Cu mulţi dintre ei am vorbit de multe ori, ştiindu-le păsurile şi bucuriile. Ei mi-au mărturisit dorinţa lor ca urmaşii să vină la mormânt pentru a aprinde o lumânare şi pentru a ridica apaosul şi coliva în cadrul Parastasului. De aceea, astăzi (n.r. marţi, 9 septembrie), mă bucur în locul lor pentru că sunteţi aici“, s-a exprimat pr. paroh Teodor Giosan. Ziua pomenirii celor adormiţi în Parohia Capu Satului face parte dintr-o serie de manifestări religioase organizate cu prilejul hramului Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“. Duminică seară a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia, iar luni dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune în jurul locaşului de închinăciune care a îmbrăcat straie de sărbătoare. De asemenea, anul acesta, pe 9 septembrie, preotul paroh Teodor Giosan a împlinit trei decenii de când părintele protopop emerit Teodor Moroşan i-a oferit cheile străvechiului locaş de închinăciune ocrotit de Preasfânta Fecioară Maria.

Niciun comentariu: