marți, 9 septembrie 2014

Atelier de pictură în Parohia Ghergheşti

Copiii din localitatea Ghergheşti, judeţul Vaslui, au participat, în perioada 1-5 septembrie 2014, la un atelier de pictură. Acest atelier a avut loc în cadrul Proiectului educaţional „Să nu lăsăm educaţia să ia vacanţă!“, iniţiat în vederea prevenirii abandonului şcolar.

Parohia Ghergheşti, Protopopiatul Bârlad, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Numărul 1 - Ghergheşti, a organizat pe parcursul săptămânii trecute un atelier de pictură. Acest atelier a fost cea de-a treia activitate din cadrul Proiectului educaţional „Să nu lăsăm educaţia să ia vacanţă!“, al cărui scop principal a fost acela de a oferi elevilor şcolii oportunităţi educaţionale de petrecere a timpului  liber, pentru ca ei să-şi poată dezvolta armonios personalitatea. „Elevii au participat cu entuziasm la toate activităţile din cadrul proiectului, dar mai ales la cercul de pictură. Prin această activitate s-a urmărit atragerea copiilor spre  biserică şi şcoală, mai ales că arta prin icoană este un mijloc de educare moral-religioasă a copiilor“, a spus prof. Mirela Stoica, consilier educativ. Materialele necesare derulării atelierului de pictură au fost procurate prin grija părintelui paroh Ciprian Apopei, care a coordonat activitatea împreună cu preoteasa Alina Apopei. Atelierul s-a încheiat cu un vernisaj la care au participat atât copiii şi cadrele didactice implicate, cât şi părinţii. „Copii au fost foarte bucuroşi să se implice în această activitate. La fiecare icoană au lucrat câte doi elevi. Vom încerca, după cum vom avea posibilităţi, să răsplătim munca şcolarilor care au zugrăvit atât de frumos chipurile sfinţilor pe lemn“, a mărturisit pr. paroh Ciprian Apopei. Atelierul de pictură din Ghergheşti este una dintre activităţile pe care Şcoala şi Biserica le desfăşoară pentru prevenirea abandonului şcolar. Preotul paroh, care a terminat studii de specialitate în domeniul artei sacre, a căutat, împreună cu profesorii de la şcoală, să cultive în rândul copiilor dragostea pentru icoană. „Ne dorim să-i atragem pe copii aproape de credinţa şi Biserica noastră. Consider că, prin intermediul picturii, ei Îl pot descoperi pe Dumnezeu şi pe sfinţii bineplăcuţi Lui“, a adăugat pr. paroh Ciprian Apopei.

Niciun comentariu: