Preasfinţitul
Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi
şi diaconi, a săvârşit marţi, 24 iunie 2014, Sfânta Liturghie la
Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Ivăneşti din judeţul
Vaslui.

Credincioşii din mai multe părţi ale judeţului Vaslui au participat
în ziua pomenirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la hramul
Mănăstirii Ivăneşti. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită în
altarul de vară din incinta aşezării monahale de Preasfinţitul Episcop
Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul
slujitorilor au mai făcut parte protos. Iorest Matei, exarhul
administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, arhim. Serafim
Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor, şi pr. Adrian
Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui. În cuvântul de învăţătură
adresat cu acest prilej, Preasfinţitul Corneliu a arătat că Sfântul Ioan
s-a născut într-o familie preoţească în care era multă tristeţe din
cauza faptului că nu aveau copii. „În continuare, Preasfinţia Sa a
explicat minunea ce a însoţit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul,
arătând că preotul Zaharia primeşte această veste în templu, deoarece
acolo se încheie legea cea veche, odată cu naşterea ultimului proroc, în
persoana Sfântului Ioan Botezătorul. Ierarhul nostru a arătat că
părinţii Sfântului Ioan Botezătorul sunt exemple pentru familiile din
zilele noastre care trebuie să nască şi să crească pruncii lor în frică
de Dumnezeu“, a relatat pr. protopop Adrian Chirvasă. La finalul
programului liturgic, monahia Antonia Chiriac, stareţa aşezării
monahale, împreună cu obştea mănăstirii, a invitat pe toţi cei prezenţi
la o agapă frăţească. „Credincioşii şi-au îndreptat paşii în număr mare
la acest hram, unde s-au bucurat de prezenţa, rugăciunea şi cuvântul
Preasfinţitului Corneliu, de o slujbă deosebită şi de un peisaj minunat
în jurul acestei mănăstiri. Oamenii au venit din parohiile învecinate
mănăstirii şi din alte părţi ale judeţului Vaslui. Mai mult de atât,
preoţii din parohiile noastre au organizat cu acest prilej pelerinaje cu
microbuze şi autocare“, a adăugat pr. protopop Adrian Chirvasă.
Mănăstirea Ivăneşti este situată în comuna Ivăneşti, la 35 de kilometri
vest de oraşul Vaslui şi la 3,5 kilometri de şoseaua naţională DN 2F
Vaslui-Bacău (la 54 kilometri distanţă de oraşul Bacău). Aşezământul
este construit pe un platou înalt, înconjurat la N-V de pădure de
foioase, iar în partea de S-V există în depărtare un tablou pitoresc, cu
satele comunei Voineşti în vale. Pe data de 24 iunie 2009, PS Corneliu a
pus piatra de temelie pentru noua biserică. În prezent, este turnată
fundaţia, urmând ca lucrările să continue după ce vor fi obţinute
fondurile necesare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu