joi, 19 iunie 2014

Olimpiadă de creaţie literar-duhovnicească la Iaşi

Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Arhiepiscopiei Iaşilor organizează astăzi, 19 iunie 2014, a doua ediţie a olimpiadei naţionale de creaţie literar-spirituală pentru copii defavorizaţi.

La sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Arhiepiscopiei Iaşilor va avea loc astăzi, 19 iunie 2014, de la ora 11:00, concursul naţional de creaţie literar- duhovnicească pentru testarea cunoştinţelor copiilor referitoare la credinţa creştin-ortodoxă. Participanţii sunt copii proveniţi din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea şi lipsa perspectivelor. Ei primesc sprijin specializat în construirea unui viitor mai sigur prin centrele de zi pentru copii, înfiinţate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi acreditate conform normelor în vigoare. După cum ne-a relatat părintele Mihai Doroşincă, directorul executiv al FSS din Iaşi, cea de a doua ediţie a manifestării jurizează performanţele a 18 micuţi sârguincioşi şi talentaţi din ţara noastră, care primesc sprijin în prevenirea abandonului şcolar şi în pregătirea lor pentru viaţă. Copiii provin din următoarele centre: Centrul de Zi „Mia Casa Inculeţ“ Bârnova al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ din Iaşi, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Sava“ din Buzău, Centrul de Copii „Sfântul Spiridon“ din Galaţi, Centrul de Zi pentru Copii „Sfânta Marina“ al FSS din Iaşi, Centrul de Zi pentru Copii „Sfânta Parascheva“ din incinta Şcolii „Tristan Tzara“ din Moineşti, judeţul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Arhanghel Rafail“ din Holt - Letea Veche, judeţul Bacău, Centrul de Zi pentru Copii „Episcop Melchisedec“ din Roman, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Dionisie Exiguul“ - Hârja, judeţul Bacău, şi Centrul de Zi al Asociaţiei „Casiana“ din Tulcea. Creaţiile lor vor cuprinde trei subiecte pe teme date şi vor fi jurizate şi premiate la finalul concursului. „În acest mod, copiii se vor bucura de întâlnirea cu alţi micuţi aflaţi în situaţii similare, îşi vor putea exprima în scris gândurile şi trăirile şi vor primi premii pentru efortul lor. Delegaţiile centrelor de zi vor fi cazate gratuit în aşezământul social din incinta Bisericii «Sfântul Lazăr», de pe strada Dimitrie Gusti nunărul 1“, a spus Lucian Isaicu, care coordonează concursul, alături de Alina Bădiliţă. Competiţia îşi propune să pună în valoare şi să evidenţieze potenţialul intelectual, creativitatea şi aptitudinile copiilor asistaţi social prin centrele de zi din ţară aflate sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.

Niciun comentariu: