miercuri, 11 decembrie 2013

Pâinile Sfântului Spiridon vor fi binecuvântate la Mănăstirea Nechit

Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ îmbracă mâine straie de sărbătoare. Pelerinii sunt aşteptaţi să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Spiridon, ocrotitorul paraclisului acestei aşezăr monahle. În această seară se va oficia Privegherea de către un sobor de preoţi şi diaconi. "Slujba Privegherii va începe la ora 18:00, cu Vecernia unită cu Litia, care va fi oficiată în paraclisul Sfântului Spiridon, sfințit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în 2011. După săvârșirea acestor slujbe, la fel ca și anul trecut, din cauza temperaturilor scăzute, ne vom muta în biserica de zid a mănăstirii, cu hramul Schimbării la Față, unde vom continua slujba cu Utrenia", a spus ierom. Nifon Bârdan, eclesiarhul Mănăstirii Nechit. În cadrul Litiei, care va fi oficiată la Mănăstirea Nechit, vor fi sfinţite pâinile Sfântului Spiridon. "Pâinile Sfântului Spiridon sunt făcute dintr-un aluat special, după o rețetă adusă din Insula Corfu. Aceaste pâini se binecuvintează din 2004la mănăstirea noastră, în ajunul sărbătorii Sfântului Spiridon. Tot atunci am primit de la biserica Sfântului Spiridon din Corfu papucul sfântului pe care l-a purtat timp de un an. Pâinile Sfântului Spiridon arată ca turta care a fost înmânată lui Ezechiel, sau ca turtele pe care le-a mâncat Sfântul Ilie, când i-au fost aduse de înger. Sunt mai mari decât o prescură, de culoare arămie, datorită aluatului din care au fost făcute", a explicat ierom. Nifon Bârdan. Mâine dimineaţă, programul liturgic va continua cu Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie, iar la final se va oficia Parastasul pentru cei adormiţi. (C. Ciofu) - portal

Niciun comentariu: