duminică, 29 decembrie 2013

Bucuria Nașterii Domnului la Roman

Zeci de copii au primit daruri la Catedrala arhiepiscopală din Roman, în prima zi de Crăciun, din partea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Sfântul locaș s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea credincioșilor prezenți la slujba arhierească.

Câteva sute de credincioși și zeci de copii au participat în ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la slujba arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Conform tradiției, un moment deosebit l-a constituit oferirea de daruri din partea Preasfinției Sale tuturor copiilor prezenți la rugăciune. ”Nașterea Domnului înseamnă recrearea lumii întru lumină, căci prin descoperirea tainei lui Dumnezeu, avem posibilitatea să devenim ființe noi prin Duhul Sfânt. Biserica ne invită să intrăm în taina luminii, a păcii și a bucuriei aduse de Hristos pentru a fi iluminați de harul lui Dumnezeu. Inimile noastre trebuie să tresalte de bucurie în ziua Crăciunului pentru darurile care se revarsă peste noi din prisosul iubirii Sale dumnezeiești nesfârșite. Chiar dacă suntem săraci, să nu ezităm a ne apropia de peștera lui Iisus, unde ne vom împlini de adevărata bogăție cea în veci nepieritoare. Nașterea lui Hristos este cea mai mare dintre taine, cea mai densă, care a fost revărsată, din iubirea Tatălui, peste lume. Deci, să nu avem teamă, ci să lepădăm toate grijile lumii și să intrăm în taina iubirii lui Hristos, adică în acest fluviu de lumină și iubire, să o percepem, și apoi, încărcați cu energie, să o revărsăm mai departe peste lumea care este încă în umbra morții și în valea plângerii”, a spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul în cuvântul de învățătură. În toate lăcaşurile de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost citită în prima zi de Crăciun Pastorala la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. - portal

Niciun comentariu: