Vrednicul
de pomenire patriarh Teoctist a fost comemorat ieri în Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei, la şase ani de la trecerea la cele veşnice.
Despre misiunea celui de-al cincilea patriarh al Bisericii noastre, atât
înainte, cât şi după 1989, ne-a vorbit pr. prof. dr. Ion Vicovan,
decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost săvârşită ieri- dimineaţă
Sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a oficiat Parastasul pentru
vrednicul de amintire patriarh Teoctist. Pentru sufletul Preafericirii
Sale s-au rugat numeroşi ieşeni care vin deseori în sfântul lăcaş,
precum şi pelerinii care aşteptau să se închine la racla Sfintei
Cuvioase Parascheva. Pr. prof. dr. Ion Vicovan ne-a amintit câteva
repere din viaţa patriarhului Teoctist, remarcând rolul pe care l-a avut
Preafericirea Sa în istoria Bisericii noastre. „Preafericitul Părinte
Patriarh Teoctist a fost de neam din Moldova, ceea ce este important,
pentru că cei mai mulţi dintre patriarhii noştri au fost şi din alte
zone ale ţării, cum de altfel este şi firesc. Având în vedere că
Biserica lui Hristos din Moldova deţine cele mai multe aşezări monahale,
după cum şi faptul că tot aici se află cei mai mulţi monahi şi monahii,
mi se pare firesc ca şi cel care este în fruntea Bisericii să fie ales
şi din Moldova. În al doilea rând, patriarhul Teoctist a avut cea mai
longevivă viaţă. Legat de faptul acesta, Preafericirea Sa este şi
patriarhul care a avut cea mai lungă viaţă monahală, din anii de viaţă,
aproape 93, aproximativ 80 dintre aceştia au fost petrecuţi în
mănăstire, ceea ce înseamnă foarte mult. A primit o educaţie creştină
temeinică din familie, după care a îmbrăţişat viaţa monahală la astăzi
cunoscuta, atunci mai puţin cunoscuta Sihăstrie a Voronei. Datorită
vieţuirii Preafericirii Sale acolo, această aşezare monahală a căpătat
în timp o importanţă din ce în ce mai mare. Patriarhul Teoctist a fost
tuns în monahism la Bistriţa, a slujit o perioadă chiar ca exarh al
Catedralei mitropolitane, unde astăzi (n.r. ieri) a avut loc pomenirea,
după care a fost invitat în clerul superior, deţinând importante
funcţii, apoi titular la mai multe eparhii din ţară, după care
mitropolit şi, în final, din anul 1986 până la trecerea la viaţa
veşnică, în 2007, timp de mai bine de două decenii a condus Biserica
Ortodoxă Română“, a spus decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din
Iaşi.
Experienţă monastică aparte
Cel de-al treilea element la fel de important, a mai adăugat
părintele decan Ion Vicovan, este acela că părintele patriarh Teoctist a
păstorit Biserica lui Hristos din România în cele două perioade: final
de perioadă comunistă şi de început de libertate. „Patriarhul Teoctist a
păstorit aproximativ patru ani în perioada comunistă, timp în care s-a
confruntat, după cum avea să afirme, cu multe dificultăţi. În acea
perioadă începuse procesul demolării bisericilor, în special din
Bucureşti şi nu numai, iar noi lăcaşuri de închinăciune se ridicau
foarte greu. Ca şi alţi părinţi patriarhi ai Bisericii noastre, PF
Teoctist a ctitorit o frumoasă biserică în Victoria, judeţul Botoşani,
satul său natal, în acei ani grei de comunism. Importanţa ei este mai
mare cu cât în acel timp se construia atât de greu un nou lăcaş de cult.
După anii â90 a fost în fruntea Bisericii într-o perioadă foarte
tulbure, pe care aş numi-o «de aşezare». De aceea, cred că Dumnezeu l-a
ales în mod providenţial. De altfel, analizând viaţa patriarhilor
Bisericii noastre trecuţi la Domnul, în număr de cinci până acum, şi
având în vedere pregătirea lor, pe de-o parte, iar pe de altă parte,
vieţuirea, dar şi contextul în care au fost chemaţi la conducerea
Bisericii, am ajuns la convingerea că Dumnezeu i-a aşezat pe fiecare la
timpul potrivit şi în epoca potrivită. PF Teoctist avea o vârstă deja
venerabilă când a fost înscaunat ca patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române. Datorită vârstei, a beneficiat de o experienţă monastică aparte,
a avut o experienţă administrativ-bisericească aparte, în sensul în
care a condus mai multe eparhii, atât în calitate de episcop, cât şi în
calitate de arhiepiscop şi mitropolit, ceea ce i-a conferit o autoritate
care a fost neapărat necesară după anii â90“, a adăugat pr. prof. dr.
Ion Vicovan.
Model de păstorire
Părintele patriarh Teoctist a avut în timpul părstoririi sale un
moment de încercare, retrăgându-se de bunăvoie, timp de două luni, la
Mănăstirea Sinaia. Cei care i-au cerut în mod vehement şi de drept
retragerea au constatat că totuşi este bine ca el să revină. „Experienţa
sa duhovnicească şi administrativ-bisericească, vârsta şi autoritatea
de care se bucura pe plan naţional şi internaţional au facut ca el să
fie cel mai potrivit om pentru a conduce Biserica de la o anumită
perioadă comunistă, la o alta, de democraţie. În anii â90 s-au făcut
multe lucruri, chiar în mod neaşteptat de frumoase şi de benefice pentru
Biserică, începând cu înmulţirea numărului eparhiilor şi, implicit, al
ierarhilor, dar şi introducerea învăţământului religios în şcolile
publice, şi continuând cu reluarea activităţii social-filantropice, care
fusese închisă în mod brutal în anul 1948. A reorganizat diaspora
românească, s-au înmulţit publicaţiile şi şcolile teologice la nivel de
seminar sau de facultate de teologie, a sporit numărul aşezămintelor
monahale, redeschizându-le pe cele închise în perioada comunistă şi
înfiinţând altele noi. Biserica Ortodoxă Română de după anii â90
cunoaşte o dezvoltare fără precedent în istoria ei, fiind aduşi în viaţa
monahală mai mulţi tineri, printre care şi actualul Patriarh,
Preafericitul Daniel, care a fost un sprijin în activitatea părintelui
patriarh Teoctist. La fel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, care a fost ucenic al Preafericitului Teoctist, a învăţat
mult din viaţa Preafericirii Sale. Fiind un membru al Sfântului Sinod cu
o vechime însemnată, sunt convins că cei mai mulţi din Sfântul Sinod,
dacă nu chiar toţi, l-au avut ca model de păstorire, în perioada de
dinainte şi de după anii â90. Ziua de astăzi (n.r. ieri) este una de
comemorare, dar în acelaşi timp este şi una de aniversare pentru
Biserica noastră. Patriarhul Teoctist a scris în istoria Bisericii
noastre pagini luminoase. De aceea, noi suntem datori în faţa lui
Dumnezeu să-l pomenim cu recunoştinţă, să-i mulţumim pentru toate
darurile şi să ne rugăm ca Dumnezeu sa-l aşeze în ceata drepţilor şi în
rândul sfinţilor pe care i-a slujit cu fidelitate pe toată durata
vieţii“, a accentuat pr. prof. dr. Ion Vicovan. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu