miercuri, 10 iulie 2013

La Iaşi a început Masterclassul de Cânt Bizantin

La Iaşi a debutat luni, 8 iulie 2013, a VI-a ediţie a festivalului Masterclassului de Cânt Bizantin. Evenimentul de deschidere a avut loc în Sala „Eduard Caudella“ a Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi. Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, a primit din partea Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi titlul de Doctor Honoris Causa. Au participat cursanţii Masterclassului de Cânt Bizantin din acest an, profesorii invitaţi care au venit din Atena şi Salonic, reprezentanţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, membri din Senatul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi. „Pe parcursul celor cinci zile vor fi susţinute cursuri teoretice şi practice de profesorii de specialitate din Grecia şi România. La finalul evenimentului, pe 12 iulie, va avea loc, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, Concertul extraordinar de Muzică Bizantină «Prinos de cinstire către dascăl». La concert ne vom bucura de prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În faţa publicului ieşean vor veni corul participanţilor la ediţia din acest an a Masterclassului de Cânt Bizantin şi Corul «Byzantion» din Iaşi“, a amintit prep. univ. Adrian Sîrbu, coordonatorul proiectului „Masterclass de Cânt Bizantin“ şi preşedintele Asociaţiei culturale „Byzantion“. Masterclassul de Cânt Bizantin este organizat de Asociaţia Culturală „Byzantion“, Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi. (C. C.)

Niciun comentariu: