Primăria comunei Popeşti, parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“
Popeşti, Protopopiatul Iaşi 3, şi Şcoala „Dimitrie Sturdza“ Popeşti au
organizat, în perioada 19-21 iulie, prima ediţie a Zilelor Comunei
Popeşti.
În cadrul acestor manifestări a fost lansat compendiul monografic
„Popeştii Iaşilor - străveche vatră de civilizaţie pentru fiii comunei“
şi s-a inaugurat Muzeul local de etnografie „Dr. Emilia Pavel“. Volumul
amintit este semnat de col. (r) Grigore Radoslavescu şi de dr. ing.
Elena Florescu şi a fost lansat în ziua pomenirii Sfântului Ilie la
biserica parohială şi la muzeul din Dumeşti. Au fost prezenţi preoţii
slujitori din satele aparţinătoare comunei, dar şi de la alte parohii şi
mănăstiri, cadre didactice, fii şi fiice ale satului, elevi şi
studenţi, numeroşi localnici şi turişti. Cartea amintită însumează 380
de pagini, cuprinzând opt capitole şi un album monografic color în care
sunt prezentate: satele comunei Popeşti între tradiţie, mod de viaţă şi
evoluţie demografică, apariţia bisericilor ortodoxe cu rol în educarea
civică a locuitorilor, evoluţia învăţământului, de la biserică la
lăcaşul şcolii, dascăli şi preoţi, familiile domnitoare din Cârligătura
şi rolul lor în istorie, eroii comunei pe toate fronturile de luptă,
străjeri credincioşi ai Ortodoxiei, tradiţii săteşti şi obiceiuri în
conştiinţa locuitorilor menţinute din străbuni s.a. „Am scris această
carte în dar şi ca recunoştinţă pentru enoriaşii din Popeştii Iaşilor,
pentru cei care au ostenit în diferite domenii ale societăţii, precum şi
pentru slujitorii bisericilor din satele aparţinătoare comunei
Popeşti“, a spus în cuvântul prilejuit de lansarea volumului Grigore
Radoslavescu.
Activităţi diverse pentru locuitorii comunei
Întrucât în volumul monografic sunt dedicate pagini speciale doamnei
Emilia Pavel, fiică a comunei Popeşti, la propunerea col. Grigore
Radoslavescu, s-a hotărât ca tânăra instituţie muzeală din centrul
comunei Popeşti să poarte numele de „Muzeul etnografic dr. Emilia
Pavel“. În cuvântul de mulţumire, Emilia Pavel şi-a manifestat
recunoştinţa către preotul paroh Vasile Matcovici, către primarul Vasile
Lupu, către prinţul Dimitrie Sturdza, către profesoarele Maria Dorneanu
şi Maria Mirabela Tropan, către scriitorul Grigore Radoslavescu şi
către cercetătoarea Elena Florescu, care au susţinut şi sprijinit
înfiinţarea muzeului. „Hramul bisericii din Popeşti este cea mai
fericită zi din viaţa mea, întrucât, acum, la apusul vieţii, văd că îmi
este recunoscută munca de o viaţă şi este pecetluită prin acest lăcaş de
cultură, care va aminti generaţiilor viitoare despre cercetările mele
etnografice şi etnologice, despre cele peste 15 cărţi scrise, despre
arta ţărănească şi populară din România şi despre sacrificiul tinereţii
mele pe altarele slujirii poporului român“, a remarcat Emilia Pavel.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea comunei Popeşti, care au
inclus, pe lângă cele două evenimente semnificative, întreceri sportive,
activităţi culturale, recitaluri muzicale, întâlniri ale fiilor
satului, lecturi din monografia comunei, vizite la muzeul de etnografie,
dansuri populare şi spectacole pentru tineret, s-au încheiat ieri, 21
iulie 2013. „Prima ediţie a Zilelor Comunei Popeşti s-a bucurat de un
real succes, toţi participanţii apreciind buna organizare şi desfăşurare
a acestora“, ne-a relatat pr. paroh Vasile Matcovici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu