miercuri, 12 iunie 2013

Şedinţa preoţilor Protopopiatului Botoşani

Preoţii Protopopiatului Botoşani s-au reunit luni, 10 iunie 2013, în şedinţa lunară. Întrunirea a avut loc în clubul Penitenciarului Botoşani şi a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi în Paraclisul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din cadrul unităţii. În cadrul slujbei au fost pomeniţi toţi cei care au lucrat de-a lungul timpului în unitatea penitenciară, dar şi martirii din perioada comunistă (preoţi care au pătimit în acest penitenciar). După cum ne-a relatat părintele Florin Marcu, misionar de caritate la Penitenciarul Botoşani, pe lângă cei 100 de preoţi, la întrunire au participat conducerea unităţii şi personalul unităţii penitenciare. În clubul unităţii penitenciare a fost prezentat un material cu privire la activităţile moral-religioase desfăşurate la iniţiativa părintelui misionar Florin Lucian Marcu. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, tema întrunirii, prezentată de pr. Florin Lucian Marcu, a făcut referire la religiozitatea persoanelor private de libertate, precum şi la rolul şi importanţa activităţilor religioase în reabilitarea morală a persoanelor aflate în detenţie. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: