miercuri, 5 iunie 2013
Cartea „Isprăvile lui Guguţă“ va fi lansată la Iaşi
La Palatul Copiilor din Iaşi, aflat pe Bd. Carol I nr. 2, va avea loc
sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, în prezenţa autorului, lansarea
cărţii „Isprăvile lui Guguţă“, scrisă de Spiridon Vangheli şi apărută
de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Când suntem
copii, ne grăbim spre cei adulţi cum se grăbeşte călătorul spre munte.
Abia când ajungi în vârf, descoperi că altceva n-ai ce vedea mai frumos
decât valea, pe care ai lăsat-o la poalele muntelui“, spune Spiridon
Vangheli. „Isprăvile lui Guguţă“, „Guguţă, căpitan de corabie“, „Guguţă
şi prietenii săi“, „Împărăţia lui Ciuboţel“, „Băieţelul din coliba
albastră“, „Pantalonia - ţara năstruşnicilor“ sunt doar câteva din
cărţile care l-au făcut pe Spiridon Vangheli şi pe eroiii săi cunoscuţi
în lumea întreagă, din Statele Unite ale Americii şi până în Japonia. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu