vineri, 22 iulie 2016

„Unde eşti copilărie?“, la Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin-ortodox, a găzduit în perioada 15-20 iulie Tabăra pentru copii „Unde eşti copilărie?“, organizată în parteneriat cu Asociaţia „Oastea Domnului“. Aceasta s-a adresat unui număr de 42 de copii români ortodocşi, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, din Eparhia Romanului şi Bacăului, dar şi din alte regiuni ale ţării şi din diaspora: Anglia, Italia şi Spania. Coordonatorii taberei au venit pregătiţi cu un program plin de învăţăminte, jocuri, momente de relaxare şi dezbateri pe diverse teme, menite să pună bazele unei educaţii moral-creştine, unei educaţii formatoare de viitori creştini ortodocşi, responsabili faţă de viaţa care le-a fost dată în dar. Programul s-a desfăşurat în cadrul centrelor sociale ale asociaţiei, activităţile fiind completate de vizite şi drumeţii în satul Hârja, satul Poiana Sărată şi Târgu-Ocna. În ultima zi a taberei, organizată de Asociaţia „Oastea Domnului“, copiii au participat la Sfânta Liturghie prilejuită de cinstirea Sfântului Proroc Ilie, după care au servit masa, au mulţumit lui Dumnezeu pentru perioada minunată petrecută alături de ceilalţi şi s-au pregătit pentru întoarcerea la casele lor. Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja se bucură că a putut găzdui acest tip de activităţi dedicate copiilor şi tinerilor şi aşteaptă a doua tabără care va fi dedicată, de data aceasta, tinerilor adolescenţi.

Niciun comentariu: