miercuri, 13 iulie 2016

Bucurie duhovnicească în Parohia Podiş

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a sfinţit duminică, 10 iulie 2016, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ şi Aşezământul social-filantropic „Sfântul Iulian“ din Parohia Podiş, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău.
Paraclisul şi aşezământul social-filantropic al Parohiei Podiş, Protopopiatul Bacău, au fost sfinţite duminică, 10 iulie 2016, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi veniţi din parohie şi din satele învecinate. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a felicitat pe toţi cei care, prin efortul şi strădania lor, s-au înscris, astfel, în rândul ctitorilor de locaşuri sfinte. Înaltpreasfinţia Sa a mai făcut referire la lucrarea pe care fiecare dintre noi poate să o împlinească, fiind astfel pietre vii în lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu o împlineşte prin fiecare dintre noi. „Ziua de 10 iulie, pentru Protopopiatul Bacău şi pentru Parohia «Sfântul Ierarh Nicolae» - Podiş, a fost una de mare sărbătoare. Ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, a binecuvântat lucrările noului paraclis, închinat Adormirii Maicii Domnului, aşezământul social-filantropic şi altarul de vară al parohiei. Înaltpreasfinţia Sa a adus lumină tuturor credincioşilor prin prezenţa, prin slujirea şi prin lucrarea Înaltpreasfinţiei Sale. Ziua a devenit o sărbătoare pentru faptul că această foarte mică comunitate din Podiş, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Iulian Popa, a reuşit să zidească cele menţionate anterior. Parohul de la Podiş a lucrat cu timp şi fără timp, iar oamenii au primit bucuria târnosirii celor sfinţite. Felicităm Consiliul parohial, Comitetul parohial şi pe credincioşii din Podiş, dar şi pe părintele paroh Iulian Popa, care a primit în semn de recunoştinţă rangul de iconom stavrofor. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru minunata zi de 10 iulie din Podiş şi pentru că s-au binecuvântat lucrările realizate“, a relatat părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău.

Niciun comentariu: