vineri, 29 iulie 2016

Sărbătoare în Parohia Bereşti

Credincioşii Parohiei Bereşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, l-au cinstit miercuri, 27 iulie 2016, pe Sfântul Pantelimon. Oamenii au avut prilejul să se închine la fragmentul din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti şi la racla în care se află o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare. Un sobor de preoţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi din Episcopia Italiei a slujit Sfânta Liturghie. Părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi îndemnul de a fi mereu în comuniune cu Hristos.

Niciun comentariu: